La 26 ianuarie Comisia Naţională a Monumentelor Istorice a avut şedinţa sa lunară. Din ordinea de zi transmisă în ajun, adică mai tîrziu decît de obicei, lipsea problema demolărilor din zona Buzeşti-Berzei, ca şi cum, în loc să reacţioneze la agresiunile cele mai dramatice contra patrimoniului pe care-l avem în pază, Comisia s-ar întruni, o dată la patru săptămîni, doar ca să ratifice deciziile luate de secţiunile sale în situaţii punctuale din ţara întreagă. Mi s-a spus că subiectul era prezent, totuşi, sub titlul „diverse, discuţii“. Şi discuţii am avut, dar nu cum încă mai cred că ar fi fost normal. În seara precedentă, mai toţi membrii Comisiei au primit un mesaj pe e-mail din partea unui mănunchi de 14 ONG-uri (Platforma pentru Bucureşti) pe care, oricum, cineva din conducerea Ministerului se angajase să-l transmită tuturor, chiar dacă se pare că n-a făcut-o. Aşadar, delegaţia societăţii civile care se prezentase de dimineaţă la Minister, ca să aibă cu preşedintele Comisiei şi colegii săi întrevederea pe care o solicitase prin acest mesaj, a fost lăsată să aştepte la uşă. Fiindcă, li s-a spus, noi, for ştiinţific ce sîntem, nu cedăm la „presiunea străzii“.

Ce cuprindeau cele 64 de pagini ale apelului care ne-a fost adresat şi pe care solicitanţii ar fi dorit să bazeze un dialog cu noi? Comisia a fost respectuos rugată să intervină la Primăria Municipiului pentru sistarea demolărilor. Ca argumente, aceşti concetăţeni preocupaţi de viitorul Capitalei pentru care cheltuiesc voluntar energie şi timp, au atras atenţia asupra faptului că lărgirea arterei Buzeşti-Berzei, pe care şoferii o rîvnesc de mult, – nu-i asta „presiunea străzii“? – ar atrage o congestie a traficului mai intensă decît cea din momentul de faţă. Cu rezultate previzibile: încurajarea circulaţiei cu maşina personală, creşterea consumului de combustibil în timpul inevitabilelor aşteptări di