Egiptul ca Egiptul, dar mai aproape de piele e vesta antiglonţ decât hainele din piele de căprioară. Ar zice românul dedulcit la vânătoare. S-a nimerit să citim câteva povestiri de vânătoare ale lui Hemingway taman când se vânau mistreţi la Balc, în România. Scriitorul american Ernest Hemingway - cel cu "Bătrânul şi marea", dacă am uitat de el... - vâna lei, rinoceri, elefanţi, antilope gnu şi kudu, başca păsări de tot felul, cu doar câţiva băştinaşi din tribul masai (Kenya, Africa). Şi reuşea adevărate performanţe cinegetice. În dificile condiţii de savană, de deal şi munte, cu noroaie, ploi şi ţânţari, cu urcat şi coborât zeci de kilometri pe zi, în timp ce, în ruleta organizată la Balc de Ion Ţiriac pentru potentaţii din Europa şi ţara noastră, animalele de împuşcat erau livrate vii, direct la trăgător. E util şi profitabil, poate, că 200 de românaşi au câştigat între 50 şi 120 de lei pe zi pentru diferite servicii aduse trăgătorilor cu puşca - greu de spus vânători -, dar comparaţia cu ceea ce chiar risca scriitorul american la vânătoare reală în Africa ar părea deplasată. Nu mai insistăm asupra celor ce s-au consumat la Balc. Dacă a sta pe loc şi a trage în nişte animale hăituite de gonaci (câini) şi hăitaşi (oameni) se numeşte vânătoare, renunţăm la orice fel de aprecieri. Ce rost are să ne batem capul cu o realitate care se consumă de la sine, dincolo de aprecierile sau asentimentul nostru? La fel stau şi alte întâmplări din imediat. Aşa cum nu pricepem şi pace de ce se dărâmă Hala Matache din Bucureşti. Fără nici un fel de aviz din parte Direcţiei Monumentelor Istorice. E posibil aşa ceva? De ce nu ar fi, eroii lui Marin Preda vedeau girafa din faţa lor şi exprimau uimiţi, "Aşa ceva nu există!".

Dar iar nu merită să mai insistăm, aşa vor muşchii unora şi basta! Trecând la oile noastre politice şi mai puţin vânătoreşti, înţelegem foarte bine şi reped