Curtea Constituţională a publicat ieri documentul aşteptat cu sufletul la gură de toată Justiţia: motivarea deciziei prin care a declarat neconstituţională hotărârea Senatului de validare a celor 11 noi membri ai CSM, dintre care trei sunt vechi. Ştirea scurtă e că Senatul trebuie să-i valideze doar pe cei opt membri CSM aflaţi la primul mandat, iar pentru locurile celor care aspirau la al doilea mandat trebuie refăcute alegerile.
În decembrie 2004, când s-a ales vechiul CSM, legea spunea că mandatul membrilor săi e de şase ani, punct. După câteva luni, în 2005, legea s-a modificat şi s-a impus interdicţia reînnoirii mandatului. Anul trecut, înaintea alegerilor pentru un nou CSM, trei dintre membrii fostului consiliu au susţinut că atunci când şi-au început mandatul opera legea veche, deci interdicţia impusă în 2005 nu îi vizează, pentru că asta ar însemna aplicarea retroactivă a legii.
Nu intru în bucătăria juridică a motivării CCR, ci doar în bucătăria logicii sale. Documentul are meritul că limpezeşte o interesantă problemă pe care a ridicat-o starleta juridică a PSD, senatorul Dan Şova, un susţinător ferm al celor trei. El zicea aşa: dacă şi Ion Iliescu respecta legea cea nouă după octombrie 2003, când prin modificarea Constituţiei s-a prelungit mandatul prezidenţial la cinci ani, putea foarte bine să spună, în 2004, că mai rămâne un an preşedinte. Pe când domnul Ion Iliescu a fost băiat finuţ, şi-a respectat mandatul primit pe legea veche şi a părăsit Cotrocenii după doar patru ani. Prin simetrie, şi membrii CSM ar trebui lăsaţi să respecte tot legea veche şi să poată candida încă o dată. Mărturisesc că argumentaţia domnului Şova m-a cam descumpănit, deşi simţeam că ceva nu e în regulă. Motivaţia CCR ne ajută să dovedim frauda logică a domnului Şova. Şi o face cu următoarea frază: „La data când au dobândit calitatea de membri CSM, aceştia aveau
