„Dacă nu eram însărcinată, nu ştiu dacă mă mai aflam aici. Am ieşit în stradă pentru viitorul copilului meu. Îi datorez asta lui", spune Marwa Rakha, în timp ce-şi arată sarcina de şapte luni.
Egiptul nu este o ţară unde vocea femeii să fie luată în seamă prea mult. Drept dovadă, Parlamentul egiptean le-a alocat doar 12 locuri.
Rakha este profesoară la Universitatea Americană din Cairo, fiind una dintre miile de femei care au protestat zilele trecute împotriva regimului Mubarak din Egipt, informează huffingtonpost.com.
„Televiziunea publică a răspândit zvonul cum că femeile care au protestat în aceste zile pe străzile din Cairo au fost abuzate sexul. Este o minciună gogonată. Am asistat la aceste proteste. Bărbaţi şi femei deopotrivă s-au ajutat unii pe alţii. Dacă o fată era căzută, săreau să o ridice, dar nu să o abuzeze sexual sau alte chestii", a mai spus viitoarea mamă, care a declarat că a plecat la proteste singură.
„Mi-am luat telefonul mobil, m-am întâlnit pe stradă cu alţi oameni, am început să vorbim, indiferent de religia noastră, indiferent de sex, indiferent de vârstă sau de clasa socială, am fost acolo egipteni care s-au săturat să trăiască în minciună de 30 de ani", a mai spus cadrul didactic.
Studiază conflictele din lumea arabă
Anna Day, 22 de ani, este o studentă americană care studiază conflictele din zonă, ea scriind pentru diferite publicaţii şi despre cele palestiniene şi israeliene.
„Toată lumea vrea să vorbească cu mine deoarece se miră să vadă o fată cu pielea albă şi părul blond în mijlocul protestatarilor", spune Anna, care este surprinsă de numărul de femei care s-au adunat în Piaţa Centrală din Cairo. „Femeile începeau să cânte şi bărbaţii le ţineau isonul. Chiar nu mă aşteptam să văd aşa ceva într-o ţară ca Egipt", a adăugat studenta.
Rolul femeii la aceste proteste nu s-a limitat doar