Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Andersen: „Oltchim are potenţial să câştige Liga“

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Noua antrenoare a „galacticelor“ ştie cum poate aduce la Vâlcea mult-râvnitul trofeu. Peter Kovacs este şocat de demiterea sa. Antrenorul maghiar susţine că n-a fost înştiinţat că nu mai este antrenorul Oltchimului.

Anja Andersen (42 de ani), campioană europeană, mondială şi olimpică pe vremea în care activa ca jucătoare, şi triplă câştigătoare a Ligii Campionilor cu Slagelse ca antrenoare, este de ieri noul tehnician al Oltchimului. Daneza a şi condus, aseară, prima şedinţă de pregătire cu Neagu şi colegele ei, în Sala Traian din Vâlcea, spre stupefacţia câtorva suporteri.

„Aducerea Anjei Andersen la Vâlcea este şi o lovitură de imagine, pentru că daneza este una dintre cele mai valoroase jucătoare şi antrenoare din istoria handbalului. Noi am urmărit, în primul rând, să avem garanţia succesului în acest sezon din Liga Campionilor. Despărţirea de Peter Kovacs s-a făcut pe cale amiabilă", a spus, pentru „Adevărul", Ioan Gavrilescu, preşedintele clubului.

La finalul antrenamentului, Andersen, care a semnat un contract valabil până la vară, a comentat şansele Oltchimului în acest sezon al Ligii Campionilor. „Am venit la Vâlcea pentru că sunt un mare fan al handbalului românesc. Oltchim are un potenţial fantastic şi poate câştiga Liga anul acesta", a spus daneza, care mai are o ambiţie: „Neagu este deja o jucătoare foarte bună, dar simt că pot să o aduc la un alt nivel datorită calităţilor ei fantastice".

Şi-ar putea aduce şi iubita la Vâlcea

Anja a vorbit şi despre relaţia pe care o va avea cu handbalistele sale: „Fetele trebuie să înveţe să joace handbal din plăcere, să fie propriile lor antrenoare, nu le voi spune mereu ce au de făcut, trebuie să decidă şi singure".

Antrenoarea este cunoscută în lumea sportului nu doar prin performanţele sale deosebite. Daneza a avut multe relaţii amoroase cu diverse jucătoare, cea cu pivotul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 9 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum o ora
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 3 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum o ora
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00

Mediafax acum 4 ore
Peste 218.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Numărul a fost consemnat sâmbătă, la ora 22.00. Din totalul alegătorilor, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 10 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Hamas spune că o ostatică israeliană a fost ucisă într-un atac al IDF în nordul Fâşiei Gaza

HotNews acum 4 ore
Hamas a spus că o ostatică a murit după ce zona în care se afla a fost atacată de Forţele de Apărare ale Israelului. Armata israeliană a reacţionat precizând că analizează imaginile care arată incidentul şi că, în acest stadiu, „nu poate confirma sa

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 7 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-5°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°