Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BCR are mai puţine carduri de credit, dar sumele rulate sunt mai mari

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 februarie 2011 ·

BCR, cea mai mare bancă locală după activele deţinute, a pierdut uşor teren pe piaţa cardurilor de credit, în condiţiile în care portofoliul său a coborât la 170.000 de unităţi, de la un vârf de peste 190.000 unităţi înregistrat în 2008.

"Numărul de carduri a scăzut, dar volumele au urcat. Toate băncile se uită acum la calitatea portofoliilor", a spus Igor Zganjer, şeful direcţiei carduri din BCR, la o întâlnire cu jurnaliştii. El spune că preocuparea tuturor jucătorilor este acum îmbunătăţirea calităţii portofoliului - adică să îşi convingă clienţii să utilizeze mai frecvent cardul la plată - după ce în anii trecuţi accentul fusese pe distribuirea cât mai multor carduri.

"2011 va fi anul în care motoarele vor fi turate pe creşterea cheltuielilor. Abia în 2012 se va deschide piaţa cardurilor, dar şi asta depinde de evoluţia economiei", apreciază Zganjer. La sfârşitul lunii septembrie 2010 erau pe piaţă 2,19 milioane de carduri de credit valide, în scădere cu 2% faţă de începutul anului, potrivit datelor BNR. Vârful fusese înregistrat în martie 2009, când erau active 2,75 milioane de carduri. BCR a creat o campanie în cadrul căreia permite clienţilor care utilizează reţeaua de acceptare - ATM şi POS - să descarce gratuit muzică, utilizând un cod înscris pe chitanţa primită la finalul tranzacţiei. Promoţia se desfăşoară între 1 februarie şi 31 mai, banca având un parteneriat încheiat cu Universal Music.

Anul trecut BCR a înregistrat o creştere cu 29% a volumului operaţiunilor realizate cu cardurile de debit şi credit pe care le-a emis, iar pentru anul acesta îşi propune un salt de 20%. Banca operează o reţea de 2.250 de bancomate şi peste 18.000 de terminale POS.

Proiect de carduri contactless cu RATB

BCR se pregăteşte să lanseze în perioada următoare carduri care vor permite plăţi de mică valoare "contactless" (fără să fie necesară trecer

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul Marii Britanii după ce România a decis să trimită un sistem PATRIOT Ucrainei: ”Suntem recunoscători”

Ziare.com acum 44 minute
Ambasadorul Marii Britanii în România, Giles Portman, a apreciat joi, 20 iunie, decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind donarea unui sistem PATRIOT către Ucraina, afirmând că prin această hotărâre România demonstrează că este un

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 3 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Copil de 9 ani, în comă după ce a fost lovit de o maşină în județul Bistrița Năsăud

Adevarul acum 42 minute
Un copil de 9 ani a fost rănit grav, joi seara, în urma unui accident rutier produs pe drumul naţional DN 17D, în localitatea Săsarm din judeţul Bistriţa-Năsăud, acesta fiind lovit de o maşină condusă de o femeie de 46 de ani.

Femeie accidentată pe o trecere de pietoni și forțată să nu sune la 112. Șoferul, un recidivist, a fost arestat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul de 53 de ani care a accidentat cu maşina o femeie, pe o trecere de pietoni din Bucureşti, iar apoi a încercat să o împiedice să sune la 112 pentru a anunţa autorităţile a fost arestat preventiv. Potrivit Brigăzii Rutiere, pe numele bărbatul

Putin avertizează că va merge pînă la capăt în Ucraina. De ce spune că o înfrângere ar fi sinonimă cu sfârşitul statalităţii Rusiei

Adevarul acum 3 ore
Pentru Rusia, o înfrângere strategică în Ucraina ar însemna sfârşitul statalităţii sale, astfel că de ce să ne fie frică, trebuie să mergem până la capăt, a declarat presedintele rus Vladimir Putin într-o întâlnire cu ziariştii ruşi la finalul vizit

România nu va prelungi licența de CONCESIUNE pentru Roșia Montană Gold Corporation

Gandul acum 18 minute
Pe 20 iunie 2024, Agenția Națională pentru Resurse Minerale a anunțat că a decis să nu prelungească valabilitatea licenței de concesiune pentru exploatarea minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roșia Montană. Cererea societății Roșia Montană

Euro 2024: Danemarca şi Anglia au remizat, scor 1-1

News.ro acum 3 ore
Echipa naţională a Angliei a terminat la egalitate joi, la Frankfurt, scor 1-1, cu echipa naţională a Danemarcei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. La Frankfurt am Main, englezii au deschis scorul în minutul 18, când Kyle Walker

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 2 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Aeroportul din Iași a trecut pragul de 1 milion de pasageri. În cât timp s-a realizat această performanță

Ziare.com acum 2 ore
Aeroportul din Iaşi a sărbătorit, joi, 20 iunie, pentru a şasea oară în istoria sa, "pasagerul cu numărul 1 milion", aceasta fiind o bucureşteancă sosită cu o aeronavă a companiei TAROM, pe ruta Bucureşti (Otopeni) - Iaşi. Potrivit unui comunicat de

CE de nataţie: Ştafeta României, cu David Popovici în componenţă, a ocupat locul cinci la 4x100 m liber. Popovici a fost primul după 100 de metri

News.ro acum 3 ore
Ştafeta României, formată din Patrick Sebastian Dinu, Alexandru Szilagyi, George-Adrian Raţiu şi David Popovici, s-a clasat pe locul cinci la 4x100 metri liber, la Campionatul European de nataţie, de la Belgrad. România a încheiat proba cu timpul 3:

Vremea

București
acum

24°
joi

23°/38°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/34°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

18°
joi

18°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
Constanta
acum

24°
joi

21°/28°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

22°
joi

22°/34°
vin.

21°/37°
sâm.

22°/38°
dum.

20°/32°