Deranjat că o candidatură a sa nu este luată în serios de colegii de partid, Sorin Frunzăverde a declarat astăzi că intrarea sa în cursa pentru şefia PDL nu este posibillă, ci sigură. Sursa: Reuters
"Unele afirmaţii sunt făcute, din nefericire, de colegi de-ai mei, care pierd de regulă alegerile, în care, tot din nefericire, reprezintă partidul nostru. Aceste personaje, la o lună după lipsa lor de performanţă dispar, dar reapar în tot felul de funcţii importante guvernamentale sau de partid. Le transmit clar că voi candida la preşedinţia PDL", a afirmat Sorin Frunzăverde, citat de Agerpres.
La finalul lui ianuarie, Frunzăverde declara că "este posibil" să candideze.
El s-a înscris în cursa pentru conducerea PDL şi în urmă cu şase ani, propunând o moţiune populară, însă s-a retras atunci în favoarea lui Emil Boc.
Până acum şi-a anunţat intenţia de a candida la şefia PDL secretarul general al partidului, Vasile Blaga, cu nuanţa că va intra în competiţie dacă situaţia în tabăra democrat-liberalior devine tensionată. În octombrie, când a făcut anunţul, Blaga a precizat că se va bate pentru preşedinţia partidului dacă Emil Boc nu va candida. Potrivit unor surse din PDL însă, această ultimă condiţie a picat între timp.
Alţi posibili candidaţi, anunţaţi însă de şefa PDL Bucureşti Elena Udrea, sunt Gheorghe Falcă şi Adriean Videanu, niciunul dintre ei neoficializându-şi până acum intenţiile.