Confruntarea politică pentru anul 2011 se cristalizează deja între două mari blocuri politice. Pe de o parte, puterea susţinută de PDL, UDMR, UNPR şi minorităţi, pe de alta, PSD, PNL şi PC. Opoziţia a luat prima startul în consolidarea unui front care să izbească în plin coaliţia guvernamentală şi pe garantul acesteia, Traian Băsescu. Observând popularitatea opoziţiei confirmată prin sondaje de opinie, cotroceniştii au decis şi ei să se coalizeze rapid.
Vor ca relaţia lor să devină oficială, cu acte şi consecinţe juridice. În primul rând, să lege UDMR-ul de glia portocalie, pentru ca maghiarii să nu fie tentaţi de o răsturnare a situaţiei, având în vedere că măsurile proaste şi extrem de nepopulare ale acestei guvernări i-a dus undeva sub pragul de intrare în Parlament. Nu ştiu dacă e ruşinos ori ba pentru un partid care a fost votat masiv în Ardeal şi este condus de un clujean fără pic de orgoliu şi pricepere, dar maghiarii sunt cei care ţin în viaţă PDL şi pe Traian Băsescu. N-ar fi nici o problemă dacă n-ar perpetua de fapt un regim care, în loc să scoată ţara din criză, o adânceşte şi mai tare.
E strict treaba domnilor Marko Bela, Kelemen Hunor şi Laszlo Borbely dacă nu pot renunţa la beneficiile personale uriaşe ale guvernării. Ele însă vor avea un efect năprasnic pentru UDMR. În paralel cu nemulţumirea electoratului maghiar pentru susţinerea acestei coaliţii, în 2012 va avea loc şi o confruntare serioasă cu viitoarea formaţiune a lui Laszlo Tokes, finanţat de Budapesta. Sunt mari şanse ca UDMR să nu mai intre în Parlament la viitoarele alegeri, dar perspectiva asta nu pare să-i deranjeze o secundă pe liderii ei, asurziţi ca nişte cheflii în frac, aflaţi în restaurantul Titanicului.
În momentul de faţă, majoritatea PDL-UDMR-UNPR-Minorităţi conduce în Camera Deputaţilor şi are probleme serioase în Senat. Am văzut cu toţi