Mioara avea 14 ani şi spăla rufele la râul de lângă satul ei gorjean când a fost violată, apoi ucisă. Un procuror a condus echipa de criminalişti, iar un vecin al copilei, nea Marcel, cum îi spunea ea, a fost trimis în judecată.
Bărbatul n-a recunoscut faptele, ba chiar a indicat pe un altul, Avram, dintr-un cătun vecin, ca autor, dar judecătorii, văzând probele, l-au condamnat la 25 de ani de detenţie. O vreme a fost coleg de celulă chiar cu cel pe care îl suspecta, închis între timp pentru o altă crimă.
Au trecut 12 ani de priviri dinăuntru către gratii (Truman Capote ar fi documentat două volume) până când un alt procuror a luat în seamă un memoriu al celui care susţinea că e nevinovat şi a dispus efectuarea unui test ADN. “Proba perfectă” începuse să aibă aplicabilitate în România chiar în acel an, 2004, după ce, în 2003, se înfiinţase un laborator la Institutul de Criminalistică (Marea Britanie avea, în 2000, o bază de date cu profilurile ADN a circa un milion de oameni, o treime din populaţia infracţională).
Amprenta genetică nu s-a potrivit cu aceea a violatorului, aşa că deţinutul a fost eliberat. Doi ani mai târziu a fost achitat pentru acuzaţia de viol, în ianuarie 2007 a murit, iar în toamna lui 2009 a fost achitat pentru acuzaţia de omor. În această săptămână, procurorii au anunţat că un alt test ADN îl arată pe Avram ca autor al crimei. Fapta s-a prescris la 15 ani de la comitere, povestea nu are nimic din Monte Cristo, nimeni nu va cere daune. Şi, oricum, ar plăti Ministerul Finanţelor.
