Surse din conducerea Senatului au declarat că UNPR, susţinut de PDL, forţează obţinerea unei funcţii în Biroul Permanent prevalându-se de o decizie a CC în cazul formării grupului UNPR din Camera Deputaţilor şi de un articol din Regulamentul Senatului
Liderul grupului UNPR din Senat, Şerban Mihăilescu, forţează negocierile de la Senat pentru funcţiile din Biroul Permanent cu o prevedere din Regulament prin care se poate interpreta că PSD nu mai are grup oficial constituit după dizolvarea alianţei cu PC, informează Mediafax. Surse din conducerea Senatului au declarat, ieri, că UNPR, susţinut de PDL, forţează obţinerea unei funcţii în Biroul Permanent prevalându-se de o decizie a Curţii Constituţionale în cazul formării grupului UNPR din Camera Deputaţilor şi de un articol din Regulamentul Senatului.
Potrivit Regulamentului Senatului, un grup parlamentar nu este constituit oficial până când nu este informat preşedintele Senatului şi anunţat în plen...
UNPR susţine că, după dizolvarea alianţei PSD+PC, grupul social-democrat nu mai există ca atare, întrucât nu a intrat în Parlament ca partid de sine stătător, ci ca alianţă. Astfel, odată cu dispariţia grupului PSD+PC, prin alianţa pe care PC a făcut-o cu PNL, grupul PSD nu a parcurs paşii necesari, prevăzuţi de Regulament, pentru a fi constituit.
...şi orice grup nou constituit poate deţine funcţii în conducerea Senatului doar începând cu următoarea sesiune parlamentară
În plus, în acelaşi Regulament se arată că orice grup nou constituit poate deţine funcţii în conducerea Senatului doar începând cu următoarea sesiune parlamentară. Liderii grupurilor din Senat au negociat noua configuraţie a Biroului Permanent, PDL, UDMR şi UNPR dorind obţinerea unui loc în plus, prin care să se reflecte şi în BP majoritatea pe care o deţin în plen. Liderii de grupuri au negoci