Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania, Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului a acordat un amplu interviu ziarului „Adevărul", în luna mai a anului 2008. În rândurile de mai jos vom spicui câteva gânduri exprimate la acea vreme de către înaltul ierarh. El ne-a vorbit, printre altele, despre rezistenţa Bisericii în perioada comunistă şi despre potenţialul Ortodoxiei româneşti de a contribui la plămădirea „sufletului Europei".
Bartolomeu, funeralii pe ecrane-gigant Despre Biserică şi acuzaţiile de „colaboraţionism" cu vechiul regim. „Prin «Biserică» nu se înţelege, aşa cum fac foarte mulţi, doar totalitatea ierahilor, sau totalitatea celor din cinurile preoţesc şi monahal, ci toţi aceştia împreună cu totalitatea laicilor, bărbaţi şi femei, care au primit Taina Botezului, indiferent că sunt sau nu creştini practicanţi. Prin urmare, una este Biserica în totalitatea ei, ca instituţie divino-umană, şi alta sunt persoanele suspecte sau dovedite de fi „colaborat" cu regimul comunist, de la patriarh până la paroh, dar şi până la ministru, preşedinte de Sfat Popular sau activist sindical." Despre rezistenţa anticomunistă.
„«Pasivitatea», ca reproş, se referă la absenţa Bisericii din lupta politică împotriva comunismului. Dar, pentru Dumnezeu!, nu Biserica a adus comunismul în România şi nu văd de ce tocmai ea trebuia să-l alunge. Câteva mii de preoţi militanţi anticomunşti au înfundat puşcăriile, mulţi au murit pe-acolo, dar jertfa lor nu a putut constitui arma prin care dictatura a luat sfârşit. Militantismul rezistent al Bisericii a fost de natură liturgică, nu politică."
Despre folosirea laicilor în viaţa Bisericii. „Nu cred că laicii trebuie „folosiţi" de Biserică, ci implicaţi în viaţa şi activitatea ei, ca unii care sunt membri de drept ai corpului eclesial."Despre clasa politică românească. „Nu cred că, la ora actuală, avem o clasă pol