Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondul Proprietatea intră în portofoliul ZF Agresiv

Publicat in Ziarul Financiar, joi 3 februarie 2011 ·

Acţiunile Fondului Proprietatea, a cărui listare reprezintă probabil cel mai important eveniment de pe piaţa de capital de anul acesta, fac parte începând de ieri din portofoliul ZF Agresiv, unul dintre cele trei portofolii publicate zilnic de ZF şi care simulează trei strategii de investiţii cu grade diferite de risc.

După prima săptămână de tranzacţionare pe Bursă, FP este evaluat de piaţă la 55% din valoarea calculată a activului net. Aceasta arată pe de o parte potenţialul de creştere, iar pe altă parte presiunea anticipată din partea vânzătorilor - atât foştii proprietari, cât şi speculatorii care au cumpărat la preţuri mai mici de pe piaţa gri - dar şi riscurile ridicate percepute de investitori.

Volatilitatea acţiunilor Fondul Proprietatea pe Bursă a fost redusă comparativ cu aşteptările brokerilor înainte de listare, evoluând în cea mai mare parte a timpului într-un interval de 0,62-0,65 lei, fiind corelate cu piaţa la fel ca acţiunile mature. În acelaşi timp, valoarea tranzacţiilor a scăzut substanţial după entuziasmul din prima zi de tranzacţionare, când s-au transferat peste 2% din capitalul fondului, semn că mulţi dintre cumpărători, dar şi dintre vânzători încă stau în expectativă.

Statul, care deţine 38% din acţiunile FP, este şi acţionar majoritar în unele dintre cele mai importante companii unde FP este minoritar, astfel că deciziile statului, cum ar fi donaţia de 400 de milioane de lei a Romgaz către bugetul de stat, pot pune sub semnul întrebării viabilitatea fondului şi calitatea activelor deţinute. Iar asta chiar şi în cazul în care pierderile potenţiale ale fondului nu sunt însemnate. Fondul deţine 15% din Romgaz, iar statul controlează celelalte 85%. În plus, FP a fost înfiinţat printr-o lege specială, la fel ca şi SIF-urile, iar din acest punct de vedere este supus şi riscurilor legislative.

Portofoliul ZF Agresiv inclu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe

Mediafax acum 18 minute
ION-MARCEL CIOLACU 1.101.364 - 22,63 % CĂLIN GEORGESCU 1.077.715 - 22,15 % GEORGE-NICOLAE SIMION 741.103- 15,23 % ELENA-VALERICA LASCONI 679.109 -13,96 % NICOLAE-IONEL CIUCĂ 475.729 - 9,78 % HUNOR KELEMEN 305.357 - 6,28 % MIRCEA-DAN GEOANĂ 257.069-

Nicușor Dan, despre votul la REFERENDUM: „Nu cred că partidele politice pot să ignore voința a 500.000 de bucureșteni”. Ce solicită primarul general

Gandul acum 29 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, le-a mulțumit bucureștenilor pentru votul la referendumul local și deja a solicitat public partidelor politice ca într-o săptămână să se pronunțe cu privire la transpunerea în legislație a rezultatelor vot

Dan Vîlceanu (PNL), fost ministru în Guvernul Cîțu, către conducerea PNL: „Demisia. Toți. Acum!”

Gandul acum 35 minute
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a postat, duminică seara, un mesaj scurt pe Facebook în care cere „demisia” conducerii PNL. Vâlceanu se alătură mesajului lui Ilie Bolojan, care îi cere lui Nicolae Ciucă să-și asume înfrân

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 18 minute
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum o ora
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Superliga: Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1

News.ro acum 49 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 17-a din Superligă. Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar în prima repriză Patrik Olsen a şutat bine în minutul 29, însă min

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum o ora
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Nicușor Dan, impresionat de mobilizarea oamenilor la urne: Sper ca Elena Lasconi să intre în turul doi, caz în care o voi susține

HotNews acum 32 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică seară că alegerile continuă în diaspora şi a făcut apel la oameni să meargă în continuare să-şi exprime opţiunile electorale. El a adăugat că îi îndeamnă pe românii din străinătate să v

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Italia a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Davis

Mediafax acum 47 minute
Numărul 1 mondial Jannik Sinner l-a învins pe Tallon Griekspoor cu 7-6(2) 6-2 în al doilea meci de simplu, după ce Matteo Berrettini a câştigat în faţa lui Botic van de Zandschulp cu 6-4 6-2 în prima partidă. Acesta este al treilea titlu al Italiei

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°