Ne plîngem de multă vreme (dintotdeauna?...) că „străinătatea“ nu ne bagă în seamă cît am merita. Ne chinuim cu „brandul de ţară“ şi aruncăm bani publici în dreapta şi în stînga pentru spoturi publicitare mediocre cu care ne închipuim că, în sfîrşit, vom da lovitura pe plan global. „Lovitură“ însemnînd, la noi, că vom avea în sfîrşit mai mulţi turişti decît bulgarii. Croim din vorbe strategii de politică externă, anunţate la răstimpuri în conferinţe de presă ale preşedintelui, dar ele rămîn la stadiul de croială: cusăturile nu sînt duse niciodată pînă la capăt. Am plîns ani la rînd pe umărul Occidentului să ne primească în grădina lui, ne-am clamat europenitatea pe la toate răspîntiile; am ajuns în sfîrşit în NATO şi în UE. Şi? Ne comportăm în continuare provincial, obsedaţi de ce se întîmplă în ograda noastră, şi mai degrabă nepăsători faţă de restul lumii.

Televiziunile noastre – cu excepţia TVR – nu prea îşi bat capul cu ştiri externe. Cu atît mai puţin cu dezbateri sau comentarii despre un subiect de dincolo de hotarele ţărişoarei. (PRO TV a avut, pînă la un moment dat, ştiri externe bine făcute; dar le-a abandonat, dedicîndu-se în exclusivitate formării unui public de „guvizi“ – sau, pe americăneşte, couch potatoes...). Cine vrea să afle ce se mai întîmplă în lume trebuie s-o ia agale pe Internet – unde, ce-i drept, găseşte tot ce vrea. La televizor – mai nimic. La radio – doar la postul public şi la RFI România. În rest, „străinătatea“ ne interesează doar cînd are loc vreo catastrofă „la ei“. Dar nici măcar atunci.

Să luăm exemplul recent al manifestaţiilor din Tunisia şi Egipt. Sigur, măcar pentru a fi „în rîndul lumii“, televiziunile de ştiri au dat oarece ştiri, ba chiar au „tăiat“ o ferestruică în ecran pe care se transmiteau în direct imagini de la faţa locului, ca să semene cît de cît cu CNN, în timp ce programul continua neabătut cu politi