Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tia Şerbănescu îl laudă pe Traian Băsescu

Publicat in Cotidianul, joi 3 februarie 2011 ·

Doamna Tia Şerbănescu, mai de demult un reper al jurnalisticii, este dovada vie a monştrilor generaţi de iubirea jurnalistico-politică pentru Traian Băsescu. Dacă pe Ceauşescu nu l-a lăudat, lui Traian Băsescu îi închină şiruri nesfârşite de laude şi ode. Nefericrea e nu o face doar în scris, ci şi prin viu grai. Şi nu oricum, ci la Televiziunea Română, al cărei comandant suprem pe latura politică este Rodica Culcer. Şi nu cu oricine, ci alături de un grafoman care se închipuie analist politic: Pătrăşconiu.

Reproducem mai jos fragmente dintr-un editorial-odă - categorie jurnalistică pe care o credeam dispărută – de pe blogul doamnei în cauză. Nu e clar dacă sinistrul hibrid a văzut sau nu şi lumina tiparului foii volante a susţinătorilor prezidenţiali: Curentul.

“A început prima sesiune parlamentară a acestui an. În pregătirea ei, aleşii PDL s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu şi premierul Boc la Parlament unde s-au identificat priorităţile legislative (Codul Muncii, revizuirea Constituţiei, legile electorale) şi defecţiunile interne. Cea mai optimistă concluzie i-a aparţinut, fireşte, premierului Boc: „în acest an vom începe să culegem roadele măsurilor dure luate anul trecut“. Să nu fie şi roadele dure - şi să ne rupem dinţii în ele. Rolul principal al întâlnirii i-a revenit preşedintelui care a acuzat „stelele partidului“ că se ţin departe de platourile TV trimiţând „infanteria“ să apere PDL şi să ia bătaie până vede stele verzi. Singura stea care apare în premierele TV, elegantă şi plină de panglici, în chip de zână bună care împarte pârtii de schi, blocuri ANL, şcoli, şosele şi publicitate la televiziuni, este dna Udrea care a înţeles cât de scumpă este libertatea presei. Dl Băsescu l-a scos la raport şi pe deputatul Păsat pe care PDL l-a ascuns de ochii justiţiei astfel că acesta şi-a luat angajamentul să-şi ceară singur anchetare

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 18 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 2 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Marius Tucă Show începe marți, 4 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 38 minute
Invitatul zilei este H. D. Hartmann, profiler și analist. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 45 minute
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 4 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 4 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

ANPC, sfaturi pentru achiziţionarea produselor de post: Cumpăraţi din locuri autorizate, verificaţi eticheta produselor, fiţi atenţi la data de expirare / În trecut, comisarii ANPC au găsit etichete de post cu ingrediente de origine animală

News.ro acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au oferit mai multe sfaturi pentru cumpărarea produselor de post şi recomandă cetăţenilor să cumpere produsele din locuri autorizate, să verifice eticheta şi să se asigure că sun

Președintele interimar Ilie Bolojan și Mark Rutte, discuție despre securitatea României și sprijinul pentru Ucraina

Ziua Constanta acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum 30 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Vicepreşedinte CNAS: Ne-am confruntat cu o situaţie fără precedent / Platforma informatică a prezentat perioade de indisponibilitate, după care, începând cu 7 februarie, nu a mai funcţionat deloc pe componentele importante / Este învechită

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Larisa Mezinu, a afirmat, luni seară, că a existat o situaţie fără precedent, platforma informatică a sistemului medical nu a mai funcţionat deloc din 7 februarie pe componentele cele mai im

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°