Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacău: Portret/ Andrei Ştefănescu, stomatologul poliţiştilor milanezi

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Cel mai tânăr dintre medicii stomatologi implantologi din Bacău se pregăteşte să participe la New York la cele mai grele 30 de intervenţii dentare din lume.

Când era în clasa a V-a, Andrei a decis să se facă medic stomatolog. Atunci a fost nevoit să meargă la dentist din cauza unei carii la o măsea. Spre deosebire de alţi copii, nu a fost înspăimântat de ustensilele folosite de medic şi nici de sunetele scoase de freze. I-a plăcut atât de mult în cabinet încât şi-a anunţat părinţii că vrea şi el „să pună dinţi la oameni“.

După facultate şi-a deschis propriul cabinet

I-a convins că nu poate renunţa la visul lui abia când a ajuns în clasa a XII-a. Părinţii l-au sprijinit să stea pe lângă un medic şi să „fure“ meserie de la el, iar după absolvirea facultăţii tot ei l-au ajutat să-şi deschidă propriul cabinet. La cei 31 de ani, Andrei este deja specialist în implantologie dentară, fiind cel mai tânăr medic din judeţ cu această specializare. Spune că a ales implantologia pentru că a simţit încă din facultate că acest domeniu îi va oferi cele mai mari satisfacţii.

Poliţiştii din Milano, pacienţi la Bacău

„Este ultima tehnică în domeniu prin care se poate readuce zâmbetul pe faţa pacienţilor cu paradontoză. Implantul oferă cel mai înalt confort şi o estetică impecabilă“, spune Andrei. Convingerile sale, dar şi norocul l-au făcut să aibă parte de clienţi pe care nu bănuia că-i va avea într-un oraş de provincie. A avut şansa să-i remodeleze dantura lui Antonio Vighione, şeful Poliţiei din Milano, Italia, iar de aici şi până să-i primească în cabinetul său toţi poliţiştii din capitala modei nu a mai fost decât un pas.

„Vighione este căsătorit cu o doamnă din Bacău a cărei mamă este pacienta mea. Aşa a ajuns el în cabinetul meu. A fost mulţumit de lucrare şi mi-a propus să închei un contract cu Poliţia din Mila

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate anunţă că îşi face partid politic şi vrea să fie prim-ministru „pentru a restabili măreţia britanică”. Mediul online remarcă o greşeală stânjenitoare

News.ro acum o ora
Controversatul influencer britanico-american Andrew Tate, care, alături de fratele său Tristan Tate, a fost acuzat în România de viol, trafic de persoane şi constituirea unui grup infracţional organizat, a anunţat, luni, prin intermediul avocaţilor

Cine sunt favoriţii pentru a-l înlocui pe Justin Trudeau

Mediafax acum 6 ore
Printre aceştia se numără Chrystia Freeland, fostul ministru al finanţelor, care a renunţat recent la funcţie din cauza divergenţelor cu Trudeau. Freeland conduce în sondaje pentru a deveni lider al liberalilor, scrie Sky News. Un alt nume este cel

Trump a fost validat în funcția de președinte al SUA

Ziua Constanta acum 4 ore
Donald Trump a fost validat ca președinte al SUA, iar JD Vance a fost validat pentru funcția de vicepreședinte, în cadrul unei ceremonii prezidate de Kamala Harris Donald Trump a fost validat în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii d

Canada ar trebui să „fuzioneze” cu SUA, spune Trump după anunţul demisiei lui Trudeau

HotNews acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a afirmat luni, într-un mesaj pe reţeaua sa socială după anunţul demisiei prim-ministrului canadian Justin Trudeau, că este în interesul Canadei să devină „al 51-lea stat” al Statelor Unite. „În cazul în care

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Discursul lui aminteşte de retorica lui Hitler din anii '30

Mediafax acum 4 ore
„Atrag atenţia celor care n-au luat în serios discursurile domnului Georgescu să urmărească arhivele YouTube cu discursurile lui Hitler dinainte şi după 1933. O să găsească similitudini înfiorătoare”, a spus Antonescu. Fostul lider liberal, desemnat

UPDATE - Maşină lovită de tren în judeţul Mureş / Cinci victime, dintre care una în stare gravă / Trenul nu avea pasageri

News.ro acum 3 ore
O maşină a fost lovită, luni seară, de tren în judeţul Maramureş, cinci persoane fiind rănite. Una dintre ele a fost încarceratăâ, fiind în stare gravă. UPDATE: ”Victima a fost extrasă din autoturism, prezentând răni grave (cod roşu) şi a fost prelu

Carambol cu 5 maşini pe A3, în Prahova. 15 persoane, dintre care 4 minori, au fost implicate în accident

Ziare.com acum 6 ore
Carambol cu cinci maşini luni seară, 6 ianuarie, pe A3, în judeţul Prahova. Au fost implicate 15 persoane, patru fiind evaluate medical la faţa locului. Circulaţia rutieră este oprită pe ambele benzi ale sensului de mers către Bucureşti. ”Accident r

Sfântul Ioan Botezătorul Idei de mesaje și urări pentru cei care își sărbătoresc onomastica

Ziua Constanta acum 8 ore
Mesaje de Sfantul Ioan Botezătorul 2025 Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut și ca "Înaintemergătorul Domnului", este sărbătorit în fiecare an pe data de 7 ianuarie. Cu ocazia acestei sărbători religioase importante, oamenii își exprimă credința și de

Rectorul SNSPA, tranșant la adresa lui Nicușor Dan: „Este iresponsabil. Călin Georgescu NU are peste 40% în sondaje”

Adevarul acum 5 ore
Remus Pricopie, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) critică declarațiile primarului Capitalei, Nicușor Dan, care luni, 6 ianuarie, a afirmat că independentul Călin Georgescu are peste 40% intenţie de vot.

Dâmboviţa: Bărbat arestat, după ce a rănit cu un pistol un alt bărbat cu care a avut un conflict / Percheziţii la locuinţe din Târgovişte şi Găeşti

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de omor, după ce a rănit cu un pistol un alt bărbat de aceeaşi vârstă. Poliţiştii şi procurorii au făcut, luni, şase percheziţii în Târgovişte şi Găeşti, în cadrul dosarului penal desc

Vremea

București
acum

mar.

3°/11°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

2°/11°
mie.

7°/16°
joi

7°/13°
vin.

5°/15°
Constanta
acum

mar.

3°/12°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/9°
mie.

5°/8°
joi

5°/12°
vin.

5°/11°
Timisoara
acum

mar.

6°/13°
mie.

6°/12°
joi

6°/14°
vin.

7°/10°