Principalele noutăţi sunt introducerea obligaţiei personalului medical de a comunica orice informaţie solicitată de către cel care se consideră victima malpraxisului şi crearea cadrului pentru soluţionarea amiabilă a cazurilor de malpraxis
Malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical şi a furnizorului de produse şi servicii medicale, sanitare şi farmaceutice. Este vorba de medici, dentişti, farmacişti, asistenţi medicali şi moaşe care acordă servicii medicale.
Personalul medical răspunde civil pentru prejudiciile produse din eroare, care includ şi neglijenţa, imprudenţa sau cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, prin acte individuale în cadrul procedurilor de prevenţie, diagnostic sau tratament. De asemenea, personalul medical răspunde civil şi pentru prejudiciile ce decurg din nerespectarea reglementărilor referitoare la confidenţialitate, consimţământul informat şi obligativitatea acordării asistenţei medicale sau atunci când îşi depăşeşte limitele competenţei, cu excepţia cazurilor de urgenţă în care nu este disponibil personal medical ce are competenţa necesară.
Unităţile sanitare publice sau private, în calitate de furnizori de servicii medicale, răspund civil pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament, în situaţia în care acestea sunt consecinţa:
a) infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie;
b) defectelor cunoscute ale dispozitivelor şi aparaturii medicale folosite în mod abuziv, fără a fi reparate;
c) folosirii materialelor sanitare, dispozitivelor medicale, substanţelor medicamentoase şi sanitare, după expirarea perioad