Foto: Victor Stroe / Jurnalul Naţional Aţi văzut zăpada de afară? Normal că aţi văzut-o, ce întrebare aiurea. E atât de albă şi pufoasă şi aerul e atât de curat atunci când ninge. Deschizi geamul de la cameră şi te inundă un val de răcoare... normal că o tuleşti rapid din cameră ca să nu îngheţi. Dar când te întorci... cam după vreo zece minute aşa, simţi cum ţi s-au aerisit parcă şi rufele din şifonier, chiar dacă au fost uşile închise.
Ei... pe mine zăpada şi aerul curat m-au inspirat săptămâna asta. Sincer! După ce m-am dat de câteva ori cu sania pe derdeluş (cu părinţii mei, normal) şi am luat câteva căzături, tot ce mai voiam la ora aceea era să mă întorc acasă şi să mănânc ceva. Dar nu orice, ci ceva care să fie inspirat chiar de zăpadă. Fiind sfârşit de săptămână, m-am gândit că aş putea prepara ceva dulce. Nu de alta, dar bunica pregătise deja prânzul, nu mai rămânea decât desertul. De data aceasta, locul patiserului l-am ocupat eu. Şi bine am făcut, căci a ieşit ceva bun, bun de tot şi pufos, aşa cum îmi doream. Dar şi ciudat în acelaşi timp. Cred că aţi observat că de la o vreme îmi place să încerc să pun la un loc dulce cu sărat, murat şi crud... lichid cu solid şi... ce-o mai fi.
Revenind la povestea noastră, ca de obicei, am deschis frigiderul şi m-am uitat ce ingrediente am. M-a impresionat „soarta jalnică” a unui pachet de brânză ce zăcea într-o rână visând la ziua în care o să fie folosit ca şi suratele lui ouăle, ca nu cumva să ajungă pe la coşul de gunoi ca fratele lui de săptămâna trecută. Pe raftul de sus, văcuţa de pe cutia de lapte zburda deja de bucurie şi parcă îmi făcea cu ochiul, doar, doar voi pune mâna pe ea mai repede. Ouăle îmi păreau că începuseră să se lovească cap în cap mai ceva ca la Paşte, luându-se la harţă care e mai proaspăt şi are gălbenuşul cel mai galben. Căci se ştie, cu cât sunt ouăle mai proaspete şi gălbenu
