Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Poliţiştii olteni o caută pe mama criminală în spitale şi la medicii de familie

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Oamenii legii o caută în continuare pe mama nou-născutului care a fost găsit, marţi, aruncat la o ghenă de gunoi din cartierul Progresul al municipiului Slatina.

Aceştia strâng declaraţii de la locatarii care stau în cartierul respectiv, dar fac verificări şi la medicii de familie, precum şi la spitalele din judeţ, pentru a o găsi pe mama criminală. „Dosarul în care se fac cercetări în acest caz se află încă la poliţie care, sub coordonarea unui procuror, continuă investigaţiile. Poliţiştii vor face verificări la toţi medicii de familie şi vor ţine legătura cu reprezentanţii spitalelor din judeţ întrucât este posibil ca mama nou-născutului să se prezinte la medic. Facem un apel la cetăţenii care au cunoştinţă despre acest caz să sune la 112 şi să ia legătura cu poliţia”, a declarat comisarul Claudia Radu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt. Medicii legişti au stabilit, ieri, în urma necropsiei cadavrului, că bebeluşul, o fetiţă de un kilogram, s-a născut viu şi înainte de termen. Copilul a murit la scurt timp pentru că a fost lăsat în frig. Pe corpul acestuia au fost găsite însă leziuni traumatice, motiv pentru care s-a dispus efectuarea unui examen histopatologic pentru a se stabili dacă acestea au vreo legătură de cauzalitate cu decesul. “În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de pruncucidere. Dacă va fi găsită vinovată, mama nou-născutului riscă până la şapte ani de închisoare”, a mai spus comisarul Claudia Radu.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Mai multe persoane au murit, după ce o maşină a intrat în mulţime, în Vancouver. Atacul a avut loc la festivalul Lapu Lapu, care celebrează cultura filipineză

News.ro acum 6 ore
Un „număr de persoane au fost ucise” după ce o maşină a intrat într-o mulţime în oraşul canadian Vancouver, a anunţat poliţia locală, citată de BBC. Poliţia din Vancouver a declarat că „mai multe persoane” au fost rănite în timpul unui incident petr

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 34 minute
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum o ora
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 2 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Calea negocierii succesiunii lui Francisc, deschisă după înhumarea iezuitului argentinian. Conclavul se deschide în mod tradiţional între a 15-a şi a 20-a zi de la moartea Papei, adică între 5 şi 10 mai. Data poate fi anunţată luni

News.ro acum 2 ore
Credincioşi au început să se reculeagă duminică dimineaţa la mormântul Papei Francisc, înhumat sâmbătă în Bazilica Santa Maria Maggiore, la Roma, în urma unor funeralii grandioase, deschizând calea negocierii succesiunii iezuitului argentinian, rela

Un bărbat a căzut în Dunăre după ce barca în care se afla s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
„În această noapte, în jurul orei 02:17, prin apel la numărul de urgență 112, pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru căutarea și salvarea unei persoane de sex masculin, în vârstă de aproximativ 27 de ani, care a căzut în apă în ur

Explozie devastatoare în cel mai mare port comercial iranian. Posibila cauză a dezastrului cu peste 18 morți și 800 de răniți

HotNews acum 6 ore
O puternică explozie în cel mai mare port comercial iranian a provocat sâmbătă cel puțin 18 morți și 800 de răniți, potrivit unui nou bilanț comunicat duminică de televiziunea de stat, incendiul provocat nefiind încă stins, informează AFP. Președint

Ponta spune că România e în criză economică: Suntem într-o situaţie mai rea decât cea din 2009

Ziarul Financiar acum 2 ore
Criza economică şi bugetară, fără precedent, în care suntem deja este mai rea decât cea din 2009, spune Victor Ponta, candidat indepndent la alegerile prezidenţiale. El afirmă că Ilie Bolojan este singurul dintre cei aflaţi la putere care recunoaşte

China anunţă că a debarcat pe insuliţa disputată cu Filipine, pentru a-şi „exercita suveranitatea” pe aceasta

Libertatea acum 31 minute
Garda de coastă chineză a preluat controlul asupra unei mici insule disputate cu Filipine, în apropierea unui post militar din Marea Chinei de Sud, a anunțat presa de stat din Beijing, adâncind tensiunile teritoriale de lungă durată cu Manila, potri

Trump consideră că navele americane ar trebui să poată folosi gratuit canalele Panama şi Suez

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat, sâmbătă, că navelor militare şi comerciale americane ar trebui să li se permită să utilizeze gratuit Canalul Panama şi Canalul Suez. „I-am cerut secretarului de stat Marco Rubio să abordeze imediat acea

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

6°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

6°/18°
mar.

6°/21°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

14°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/13°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

10°/21°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/21°
mie.

10°/22°