Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se apropie perioada depunerii cererilor pentru subvenţia la hectar

Publicat in Vocea Brailei, joi 3 februarie 2011 ·

* din martie, APIA îi aşteaptă pe fermieri să depună cererile de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2011 * campania se va derula până în data de 16 mai

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a deschis în această lună Campania "Lucrezi pământul, depui cererea de sprijin şi accesezi fonduri europene! APIA te aşteaptă !", în cadrul căreia fermierii vor fi informaţi cu privire la fondurile destinate schemelor şi măsurilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011, precum şi la modalitatea de accesare a acestora.

Pe durata campaniei, centrele judeţene şi locale ale agenţiei vor organiza sesiuni de informare cu fermierii, cu privire la termenele de depunere a cererilor de sprijn pentru Schema Unică de Plată pe Suprafaţă (SAPS) în anul 2011, la condiţiile de eligibilitate impuse de legislaţia europeană şi naţională, precum şi la pachetele financiare care pot fi accesate în cadrul măsurilor de sprijin pe suprafaţă. Sesiunile de informare vor cuprinde şi o secţiune privitoare la identificarea online a parcelei agricole.

Concret, perioada de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă în anul 2011 se va derula în intervalul 1 martie - 16 mai 2011 fără penalizări, respectiv 17 mai - 10 iunie cu penalizări de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.

Potrivit informaţiilor prezentate de către APIA, măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt: SAPS, Plăţile naţionale directe complementare - PNDC (culturi în teren arabil; in pentru fibră; cânepă pentru fibră; tutun; hamei; sfeclă de zahăr), Schema de plată separată pentru zahăr, Plăţile tranzitorii pentru tomatele destinate procesării şi Plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală (Măsura 211 - Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate; Măsura 212 - Plăţi compensatorii pentru zonele specific si semnificativ defavorizate din punct de vedere natural; Măsura 214 -

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING Fum alb la Vatican. A fost ales noul papă – VIDEO

HotNews acum 16 minute
Biserica Catolică are un nou lider spiritual. Cardinalii reuniți în conclav la Vatican au ales noul papă. Fumul alb a apărut de la coșul Capelei Sixtine, semnalând că s-a ajuns la un consens, transmit The Guardian și BBC. Știre în curs de actualizare

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 6 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum o ora
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

UPDATE - Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în judeţele Dolj şi Mehedinţi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.

Cod roșu de furtuni în două județe. Meteorologii anunță vijelie „cu aspect de tornadă”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Potrivit ANM, între ora 18:15 și 18:45, sunt vizate de o

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 5 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Cum a fost regizată vizita lui George Simion în fabrica din Alba Iulia: „Sună alarma”

Libertatea acum 2 ore
Vizita lui George Simion, liderul AUR și câștigătorul turului I al alegerilor prezidențiale, într-o fabrică din Alba Iulia, a fost „regizată”, potrivit unor surse din interiorul unității, citate de Alba 24. Angajații fabricii Rekord, controlată de i

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 7 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

15°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

14°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

14°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°