Foto: Tudor Cireş / Jurnalul Naţional La fiecare pas, zăpada scârţâie sub talpă. Coborâm de la biserica din deal, unde am „cercetat”, curioşi, „turnul slăninii”. La Criţ, ca peste tot în satele săseşti risipite între culmile moi ale arcului carpatic transilvan, unul dintre turnuri servea pentru păstrarea, peste iarnă, a cărnurilor afumate, a jamboanelor, cârnaţilor şi a bucăţilor de slănină tăvălite-n boia. „Inspecţia” din „turnul slăninii” nu ne-a lăsat însă decât să ne imaginăm cu va să fi fost asta, cu multă, multă vreme în urmă. Am zărit câteva „beţe” îmbătrânite, de care, din loc în loc, încă rămăseseră fixate cârligele în care se atârnau cărnurile. Şi atât. În rest, totul e o poveste cu oameni de demult...
Coborâm, cum spuneam, dinspre biserică, în căutarea oamenilor de azi şi a poveştilor lor. Nu departe, într-un punct de răscruce, o întâlnim de Rozalia Anghel. Nu e săsoaică, dar ştie o mulţime de secrete (culinare şi nu numai) de-ale saşilor. E unguroaică măritată c-un moldovean care lucrează la postul de poliţie din Rupea. Sunt, cum s-ar zice, „venetici” în sat. Dacă mai poţi fi numit aşa după douăzeci de ani şi mai bine!
În uşa Pensiunii Rozalia, femeia ne întâmpină zâmbind. „Dar intraţi!” Intrăm, mai ales că am venit cu un scop anume. Să-i aflăm reţetele, cele cu care a cucerit o ţară întreagă. Reţetele de conserve şi gemuri, gătite „ca pe vremea saşilor”, al căror secret ni-l desluşeşte dintru bun început: „Dragostea şi răbdarea”. După care adaugă: „Ingredientele să fie foarte proaspete, de foarte bună calitate. Eu fac gemuri, nu dulceţuri. Pun mai puţin zahăr, numai să se ţină. Am făcut gem din boabe de soc, gem de mure, de corcoduşe galbene, de măceşe. Măceşele conţin foarte multă vitamina C. Şi gemul de rubarbăr la fel. Sunt mai acrişoare, dar conţin foarte multă vitamina C de care avem nevoie iarna”.
