Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect al Inspectoratului Şcolar premiat de Comisia Europeană

Publicat in Vocea Brailei, joi 3 februarie 2011 ·

* este vorba de "Brăila prin ochii adolescenţilor"

În urmă cu câteva zile, Comisia Europeană a stabilit câştigătorii Certificatului European pentru proiecte din domeniul predării şi învăţării limbilor străine. Proiectul Inspectoratului Şcolar, "Brăila prin ochii adolescenţilor", este unul dintre cele 13 selectate de Comisia Europeană la nivel continental.

Proiectul a fost iniţiat de către Inspectoratul Şcolar în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila şi s-a desfăşurat în anul şcolar 2009-2010, constând în realizarea de materiale în format electronic, adică prezentări PowerPoint sau filme despre oraşul Brăila, într-o limbă străină de circulaţie europeană. Inspectorul IŞJ Corina Pavel a precizat că iniţiativa s-a bazat pe o abordare modernă a educaţiei în vederea dezvoltării competenţelor cheie care sunt esenţiale pentru participarea cu succes la viaţa socială.

Ceremonia de premiere se va desfăşura în luna martie. Premierea elevilor înscrişi la concurs a avut loc în luna decembrie a anului 2009. Premiul pentru originalitatea prezentării temei a fost acordat pentru lucrarea realizată de elevii de la Şcoala nr. 2 Bărăganu, (îndrumător, prof. Mihai Daniel Muşat), premiul pentru unitatea compoziţiei a revenit elevilor de la Colegiul Naţional "Gh. Munteanu Murgoci", (îndrumător, prof. Emilia Elena Lica). De asemenea, premiul pentru complexitatea mesajului a fost obţinut tot de elevi de la "Murgoci", la fel ca şi premiul pentru calitatea artistică a lucrării, sub îndrumarea prof. Emilia Elena Lica. Premiul pentru originalitatea sunetelor surprinse a fost acordat elevilor de la Liceul Teoretic "Panait Cerna" (îndrumător, prof. Felicia Măciucă şi elevilor de la Grupul Şcolar "Edmond Nicolau" (îndrumător, prof. Anişoara Moise). Premiul pentru calitatea tehnică a lucrării a fost obţinut de elevii de la Colegiul Naţional "Nicolae Bălcescu" (îndrumător, p

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 29 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum 58 minute
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 48 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 48 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum 22 minute
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°