Înmormântarea părintelui arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu Anania în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca va avea loc pe 3 februarie, potrivit Agerpres.
De la ora 9, în Catedrală va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierească, urmată, la ora 12, de slujba prohodului, oficiată de un sobor de arhierei, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, potrivit Biroului de presă al Mitropoliei. La înmormântare sunt aşteptate înalte feţe bisericeşti din ţară şi străinătate, precum şi premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu.
ÎPS Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Crişanei, Albei şi Maramureşului, a murit luni, la vârsta de 89 de ani, ca urmare a unor afecţiuni pulmonare şi cardiace, agravate în ultima lună.
ÎPS Bartolomeu Anania s-a aflat sub supraveghere medicală, începând din dimineaţa zilei de 25 ianuarie, la secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I, fiind internat în unitatea sanitară clujeană imediat după revenirea sa de la Clinica Allgemeines Krankenhaus (AKH) din Viena, unde a fost supus, între 14 şi 24 ianuarie, unor investigaţii medicale. În baza acestora, specialiştii vienezi urmau să decidă asupra unei posibile intervenţii chirurgicale minim invazive pe cord, constând în implantarea unei valve aortice. În urma investigaţiilor, medicii austrieci au ajuns la concluzia că operaţia preconizată nu este în măsură să amelioreze starea de sănătate a mitropolitului, pe fondul afecţiunilor cardio-respiratorii grave de care suferea.
Înaltul ierah a revenit de la AKH din Viena cu un avion sanitar, un echipaj SMURD preluând asistenţa sa medicală, până la spitalizarea la Clinica Chirurgie I. Mitropolitul a fost aşteptat la aeroport de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, PS Vasile Someşanul, alături de zece preoţi. @