Reprezentanţii Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Iaşi, în subordinea căreia se află Biroul Vamal Siret, nu au încă o poziţie oficială faţă de acţiunile făcute de dimineaţă la Siret, de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie.
Citeşte şi: 77 de vameşi şi poliţişti au fost reţinuţi sub acuzaţia de luare de mită
Potrivit unor surse judiciare, principalii vizaţi de anchetatori ar fi şefii de tură. Se pare că anchetatorii au ridicat pentru a fi duse la audieri la Bucureşti, 60 de persoane, poliţişti şi vameşi de la Siret, dar şi persoane civile, suspectate că ar fi implicate în traficul cu ţigări din Ucraina. „Până în acest moment nu putem prezenta un punct de vedere oficial. Aşteptăm să vedem despre câţi lucrători vamali este vorba", a spus Liana Barbu, purtătorul de cuvânt al DRAOV Iaşi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), acţiunea de astăzi de la Vama Siret face parte dintr-o „serie de acţiuni punctuale menite să ducă la securizarea frontierelor. Acţiunea comună a fost demarată în urmă cu mai mult timp, fiind angrenate efective ale Direcţiei Generale Anticorupţie, Poliţiei Române, Jandarmeriei Române, Poliţiei de Frontieră Române, cu sprijinul informativ al Serviciului Român de Informaţii",se arată în comunicatul MAI.