Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Victor Sireca a fost păgubit de stat cu mii de euro

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Reșițeanul a depus bani într-un cont, ca să primească o mașină de la stat pe vremea comunismului. Regimul ceaușist a căzut, legile s-au schimbat, iar omul și alte câteva sute de bănățeni au rămas și fără mașină și fără bani.

Povestea reșițeanului păgubit a început înainte de 1989, atunci când, la fel ca orice alt român a depus bani la CEC, ca să primească în schimbul lor o mașină: o Dacie autohtonă. A așteptat câțiva ani, perioadă în care a venit Revoluția, iar lucrurile s-au schimbat.

„În 1992, printr-o decizie a celor de la centru, noi ne-am putut muta depozitele bancare de la CEC, la BRD. Foarte multă lumea a luat decizia asta, fără să știe ce va urma”, spune reșițeanul Victor Sireca.

La fel ca și el au procedat și alte câteva sute de bănățeni, în speranța unei siguranțe mai mari. Văzându-se cu banii în cont, mai marii de la centru, s-au și folosit de ei, iar oamenii au rămas pe din afară.

„Am vrut să scot suma respectivă, care echivalează cu 6.500 de euro, iar cei de la bancă mi-au spus că este imposibil”, a adăugat reșițeanul, care de ani buni de zile face zeci de drumuri lunar, ca să își „cerșească” banii înapoi. Toate aceste neclarități continuă să îi dea bătăi de cap omului.

Vești proaste

Lucrurile s-au înrăutățit, după ce parlamentarii și reprezentanții CEC au admis că evidențele cu persoanele care trebuie despăgubite s-au pierdut, dar încă le dau speranțe oamenilor.

„ Este necesară cunoașterea cu exactitate a sumelor cu care statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, urmează să se îndatoreze”, se justifică secretarul de stat Bogdan Alexandru Drăgoi.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°