Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Echitate în educație - între realitate și iluzie

Publicat in Ziua Constanta, joi 3 februarie 2011 ·

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România lansează Vineri, 4 februarie, ora 11, la Casa de Cultură a Studenţilor, sala Centrul de Educaţie non-formală (Calea Plevnei, nr.61), cel mai mare studiu realizat vreodată în România cu privire la dimensiunea socială a educaţiei, "Nevoile sociale ale studenţilor -o prioritate ce necesită solutii". Evenimentul va începe cu o conferinţă de presă, urmând ca la ora 12 în aceeaşi locaţie să dăm startul unei ample dezbateri prin care vom încerca stabilirea unor soluţii pentru problemele identificate în studiu. Printre invitaţii cu care vom contura soluţiile se numără: reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, reprezentanţi ANST, ARACIS, CNFIS şi lideri ai studenţilor din România. Studiul ANOSR este un rezultat al campaniei naţionale a ANOSR „Dimensiunea Socială a Educatiei" implementată în perioadă Noiembrie-Decembrie 2010. Prin aceasta s-a urmărit sondarea nevoilor sociale ale studenţilor precum şi promovarea unor politici educaţionale coerente privind echitatea în educaţiei. Studiul s-a aplicat pe un număr de aproximativ 20.000 de studenţi din 24 de universităţi de stat din România, cu ajutorul a peste 50 de organizaţii studenţeşti locale. Studiul surprinde opinia studenților referitoare la: taxele din universități, sursele de venituri ale studenților, burse, situația căminelor, cantinelor și a altor servicii studențești oferite de către universitate. Astfel, conform studiului:  În 21 de universități, problema principală invocată de studenți o reprezintă taxele universitare  Aproape 70% dintre studenții români au venituri sub 500 lei/lună  Aproximativ 65% dintre studenți se întrețin numai din veniturile părinților și ale rudelor  Aproximativ 25% dintre studenți au un job full sau part time  Condițiile din cămine sunt într-un trend de îmbunătățire, însă locurile de cazare rămân insuficiente  90% din studenți

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TikTok este nefuncţional în SUA. Mesajul afișat utilizatorilor: „Suntem norocoşi că Trump va lucra cu noi la o soluţie”

HotNews acum o ora
TikTok a devenit nefuncţional în SUA, cu câteva ore înainte de intrarea în vigoare a unei noi legi de interzicere a platformei. Utilizatorii americani au văzut pe aplicație un mesaj prin care au fost anunțați că a fost promulgată o lege care interzi

Donald Trump a sosit la Washington, iar festivităţile de învestire au început cu un imitator al lui Elvis şi focuri de artificii - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele ales Donald Trump a sosit sâmbătă seara în zona Washingtonului pentru a sărbători revenirea sa la putere, înaintea unei ceremonii de inaugurare care a fost schimbată din cauza temperaturilor scăzute, relatează Reuters. Trump a zburat la

Intrarea în vigoare a armistiţiului din Gaza a fost amânată. Motivul invocat de Netanyahu

HotNews acum 32 minute
Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas, programat să intre în vigoar duminică dimineață, a fost amânat. Premierul Benjamin Netanyahu a transmis că încetarea focului nu va începe până când Hamasul nu va prezent lista ostaticilor care urm

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la dublu feminin, la Australian Open, după un meci de peste trei ore

News.ro acum 3 ore
Perechea Gabriela Ruse/Marta Kostiuk (România/Ucraina) s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open, primul grand slam al anului. Gabriela Ruse şi Marta Kostiuk au învins echipa Hanyu Guo/Alexand

Exporturile de produse petroliere ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, din cauza atacurilor cu drone şi a sancţiunilor occidentale

News.ro acum o ora
Exporturile de produse petroliere pe cale maritimă ale Rusiei au scăzut cu aproape 10% în 2024, după ce atacurile cu drone din Ucraina au avariat rafinării importante, iar creşterea costurilor de finanţare şi interdicţia guvernamentală privind expor

Horoscop pentru duminică, 19 ianuarie 2025. Sănătatea este vulnerabilă pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Sanatatea este vulnerabila, de aceea ingrijeste-te mai mult in aceste weekend. Pe de alta parte, te preocupa treburile de rutina atat cele de la serviciu, cat si cele domestice. Recomandabil este sa nu depui eforturi mari. Duminica te vei sim

Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza intră în vigoare duminică dimineaţă

News.ro acum 4 ore
Acordul de încetare a focului şi de eliberare a ostaticilor dintre Israel şi Hamas în Fâşia Gaza urmează să intre în vigoare duminică dimineaţa, ceea ce ar putea pune capăt războiului de 15 luni, relatează AFP. Încetarea focului în trei etape va int

Mii de persoane au protestat la Washington împotriva lui Donald Trump, înainte de inaugurarea sa

HotNews acum o ora
Mii de oameni, majoritatea femei, au ieșit, sâmbătă, pe străzile din Washington DC pentru a participa la un marș împotriva președintelui ales Donald Trump, cu două zile înainte de ceremonia de inaugurare, potrivit BBC. „Marșul Poporului”, cunoscut a

Coreea de Sud: Detenţia preşedintelui a fost prelungită, manifestanţi furioşi au pătruns în tribunal

News.ro acum 10 ore
Justiţia din Coreea de Sud a aprobat prelungirea detenţiei preşedintelui Yoon Suk Yeol, care a fost suspendat din funcţie după ce a fost arestat pentru încercarea nereuşită de a impune legea marţială, ceea ce a stârnit furia susţinătorilor săi, unii

Sărbătoarea religioasă de astăzi, 19 ianuarie 2025, în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a nouăsprezecea pomenirea cuvioşilor noştri părinţi Macarie Egipteanul şi Macarie Alexandrinul. Sfântul Macarie Egipteanul s-a născut şi a crescut pentru viaţa pustnicească. Din fragedă copilărie îndeletnicindu-se cu fapta b

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/8°
lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

3°/7°
Iasi
acum

dum.

1°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
mie.

2°/7°
Constanta
acum

-1°
dum.

-1°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
mie.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

-1°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/4°
Timisoara
acum

-1°
dum.

-1°/2°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°