Patru brăileni sunt acuzaţi de furt calificat după ce au sustras porţiuni dintr-o conductă petrolieră.
Ei au fost descoperiţi de o patrulă de jandarmi, în extravilanul satului Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, în timp ce transportau ţevile cu o căruţă şi nu au putut da relaţii despre provenienţa lor. Poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică pentru Mediul Rural, care au preluat cercetările, au stabilit că, în ziua de 20 ianuarie, cei patru au săpat un şanţ şi au secţionat o conductă de produse petroliere. Ulterior, au sustras porţiuni din aceasta şi le-au transportat cu căruţa, moment în care au fost depistaţi de jandarmi. Societatea păgubită urmează să comunice starea conductei şi valoarea prejudiciului creat.