Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: O fostă moaşă vrea ca mamele să nască acasă

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

Octogenara spune că numai cazurile grele ar trebui duse la spital. Doctorii nu sunt de acord ca bebeluşii să vadă lumina zilei în altă parte decât la spital.

Mina Alexandrescu are 82 de ani şi a fost timp de 30 de ani soră de ocrotire şi moaşă în comunele Farcaşa şi Poiana Teiului. A adus pe lume sute de copii, dintre care cei mai mulţi trăiesc şi astăzi şi sunt sănătoşi. Ea crede că femeile ar trebui să nască acasă şi numai cazurile speciale să fie trimise la spitale.

„Ar fi mai bine pentru că mama este liniştită, are căldura căminului ei. Şi pe vremea mea, când nu exista ecografia, se putea prevedea, prin palpare, dacă naşterea va fi una cu probleme sau una normală. Măsuram tensiunea, făceam analiza albuminei şi, dacă acestea nu erau normale, trimiteam femeia la spital“, povesteşte bătrâna.

„Este ideală în alte ţări“

Medicii de specialitate nu contestă părerea moaşei despre naşterea la domiciuliu, dar susţin că în România nu este tocmai indicată. „Este ideală în alte ţări, cu un nivel de dezvoltare ridicat, dar în România nu poate fi considerată o conduită de urmat, din cauza protocoalelor medicale existente, a educaţiei de multe ori precare a populaţiei şi a lipsei personalului medical specializat“, a declarat Georgeta Vintea, şefa Secţiei de Ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Neamţ.

Mina Alexandrescu este convinsă că modul în care a trăit ea este mult mai sănătos decât cel în care cresc cei cinci nepoţi şi trei strănepoţi ai ei. „Am mâncat tot timpul alimente produse în gospodărie: lapte, ouă, carne de animale crescute de noi. Apoi mai mâncam tot felul de plante de pe câmp, baraboi, captalani, merişor, afine, brusturi sau măcriş. Erau bune la gust, dar şi foarte sănătoase“, spune octogenara.

Leacuri băbeşti cu plante

Moaşa consideră că multe boli pot fi tratate cu remedii tradiţionale. „De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 22 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 22 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 24 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 57 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°