Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine sunt susţinătorii preşedintelui egiptean Mubarak

Publicat in Adevarul, joi 3 februarie 2011 ·

De mai bine de o săptămână, opozanţii preşedintelui egiptean Hosni Mubarak s-au strâns în piaţa Tahrir din Cairo pentru a cere demisia şefului statului. De miercuri însă, situaţia s-a schimbat.

În dimineaţa de după discursul lui Mubarak, în care a anunţat că nu va mai candida pentru un nou mandat în septembrie, mii de suporteri au ieşit în piaţa Tahrir, urmând un nou val de violenţe, de această dată între manifestanţii pro şi contra Mubarak.

Bineînţeles că nu au întârziat să apară suspiciunile asupra faptului că demonstranţii pro-Mubarak nu erau simpli cetăţeni veniţi să-l susţină pe cel care a condus Egiptul timp de trei decenii.

În timpul luptelor dintre cele două părţi, unii susţinători ai preşedintelui au fost capturaţi de către oponenţii săi. În timp ce unii s-au îngrozit şi au implorat să fie lăsaţi în viaţă, susţinând că au fost plătiţi de guvern să iasă în stradă, alţii s-au dovedit a avea asupra lor obiecte ce demonstrau că sunt poliţişti îmbrăcaţi în civil.

Shadi Hamid, un analist din Qatar a declarat pentru CNN că folosirea acestei tactici pentru a dispersa demonstraţiile reprezintă "o strategie folosită de regim de multă vreme".

"Există, de obicei, câţiva bătăuşi în cadrul unui protest, care aşteaptă pur şi simplu. Sunt îmbrăcaţi în haine de civil, iar de obicei merg şi atacă protestatarii. Egiptenii au mai văzut această strategie de câteva ori, astfel că şi-au dat seama destul de repede ce se întâmplă cu adevărat", a declarat Hamid.

"Se pare că mare parte din această violenţă este orchestrată de către autorităţile egiptene, cu scopul de a pune capăt protestelor anti-guvernamentale, de a restabili controlul în urma demonstraţiilor publice fără precedent", a spus Hassiba Hadj Sahraoui, director adjunct al Programului Amnesty International pentru Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.

U

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pachetul fiscal își arată primele efecte, anunță Ministerul Finanțelor. Costurile de împrumut ale statului scad

HotNews acum o ora
Primele efecte ale pachetului fiscal propus de guvernul Bolojan se văd pe pieţele financiare, costurile de împrumut pentru România fiind în scădere, conform unei postări pe pagina de Facebook a Ministerului de Finanţe, informează Agerpres. „Primele

Autostrada A0 Sud este completă: AKTOR a dat în trafic Lotul 3

Ziarul Financiar acum 57 minute
AKTOR România a contribuit decisiv la crearea celui mai lung tronson continuu de autostradă din România când a încheiat lucrările la Lotul 3 al autostrăzii A0 Bucureşti Sud, între Joiţa şi Bragadiru. Aproape 400 de kilometri de autostradă unesc, de

Sorin Lucaci ar fi fost demis din funcția de director interimar la Apele Române în urma unui control la Praid

Ziua Constanta acum 42 minute
Sorin Lucaci, director interimar la Apele Române, a fost demis, vineri, în urma unui control nefinalizat al corpului premierului la Praid. Demiterea din funcție a fost semnată de ministrul Mediului, Diana Buzoianu, scrie Gândul.ro. Demiterea a avut

Video Mihai Leu, condus pe ultimul drum la Hunedoara. Orașul și-a plâns fostul mare campion

Adevarul acum 3 ore
A fost zi de doliu, vineri, 4 iulie 2025, la Hunedoara, în memoria fostului mare sportiv Mihai Leu (1969–2025), stins din viață la 56 de ani. Aproape 2.000 de oameni au venit la slujba de înmormântare a fostului campion.

VIDEO Explozie puternică la o benzinărie din Roma. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirile din apropiere, avariate

HotNews acum 7 ore
Mai multe persoane au fost rănite, dintre care trei prezintă arsuri grave, după ce o benzinărie a explodat vineri dimineață într-un cartier din estul Romei, relatează Reuters. Potrivit Corriere della Sera, printre răniți se numără polițiști și pompi

Guvernul Bolojan se întâlnește astăzi pentru primul pachet de „măsuri fiscal-bugetare”

HotNews acum 10 ore
Guvernul Ilie Bolojan se va reuni vineri în ședință pentru a discuta „măsuri fiscal-bugetare”, reuniunea venind după ce premierul a spus joi că reducerea deficitului bugetar excesiv se va face prin trei pachete de măsuri care vor fi adoptate succesi

Un profesor a fost arestat preventiv, după ce a agresat sexual două eleve. Abuzurile au avut loc în timpul orelor de meditații

Adevarul acum 13 minute
Un bărbat de 63 de ani, din Cluj-Napoca, profesor de matematică, a fost arestat preventiv pentru agresiune sexuală. El este acuzat că a abuzat două eleve de 14 și 15 ani în timpul orelor de meditații.

Horoscop 5 iulie 2025. Zodia care primește o mega surpriză de la partener!

Cancan acum 20 minute
Horoscop 5 iulie 2025. Prima zi din weekend vine cu vești bune pentru un nativ. Astrele au prezis că o zodie primește o mega surpriză de la partener. Află și tu, din rândurile următoare, ce îți rezervă astrele! O vacanță la care visai de mult timp e

UPDATE. Știri Constanța O mașină și o căruță implicate într-un accident rutier în Lipnița

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 4 iulie 2025 Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța a fost sesizat, prin apel la numărul 112, despre producerea unui accident rutier în localitatea Lipnița, județul Constanța Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în accidentul ru

UPDATE - Cluj: Tânăr de 18 ani, cercetat pentru tâlhărie, evadat de sub escorta Poliţiei/ A fost găsit în Turda

News.ro acum 29 minute
Un tânăr în vârstă de 18 ani, inculpat pentru tâlhărie, a evadat, vineri după-amiază, de sub escorta Poliţiei, în timp ce era dus la Judecătoria Turda. Reprezentanţi ai mai multor structuri din cadrul Ministerului de Interne au participat la căutări

Vremea

București
acum

37°
vin.

19°/37°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

34°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/35°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

32°
vin.

18°/33°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

35°
vin.

17°/35°
sâm.

12°/31°
dum.

17°/33°
lun.

18°/35°
Timisoara
acum

38°
vin.

17°/38°
sâm.

13°/34°
dum.

20°/40°
lun.

20°/36°