Medicii sunt convinşi că toate cele opt spitale ,reorganizate de minister, se vor întoarce în timp cu 30 de ani.
Reorganizarea spitalelor, anunţată de Ministerul Sănătăţii , va transforma opt unităţi medicale din Botoşani în secţii ale Spitalului Judeţean Mavromati , cămine şi aziluri de bătrâni.
,,Maternitatea va deveni casă de naşteri“
Pentru singurul Spital de Obstretică şi Ginecologie din Botoşani, această reorganizare înseamnă începutul sfârşitului, spun la unison cadrele medicale care au mai trecut printr-o situaţie la fel de dezastruoasă acum 30 de ani, pe vremea comuniştilor, când unitatea a devenit secţie a Spitalului Judeţean Mavromat. „Eram rudele sărace ale Spitalului Judeţean şi mergea cu mâna întinsă după bani şi materiale. Au fost perioade cumplite şi bolnavii au avut numai de suferit. Acum se încearcă acelaşi lucru: transformarea Maternităţii Botoşani în casă de naşteri", a declarat dr. Maria Olaru, managerul Spitalului de Ostretică şi Ginecologie Botoşani.
Transformarea Maternităţii Botoşani în secţie vine într-un moment în care spitalul nu are datorii şi este la un pas de acreditare. Mai mult, unitatea medicală riscă să piardă finanţarea de trei milioane de euro de la Uniunea Europeană pentru reabilitarea secţiilor de obstretică şi neonatolologie." Noi suntem la zi cu facturile şi am achitat integral datoria de 1,7 milioane de lei. Este nefiresc să fii administrat de un spital înglodat în datorii care le cere pacienţilor să aducă medicamente, materiale sanitare şi mâncare de acasă", a mai spus managerul Maternităţii Botoşani care îşi va pierde funcţia de manager după comasarea spitalelor.
Revoltă şi la Pediatrie....
În aceeaşi situaţie se află şi Spitalul de Pediatrie, aflat la un pas de transformare în Spital de Urgenţă „ De ce ne preiau acum când nu mai avem datorii? Când ne era greu nu se interesa nimeni d