Ieri m-am dus la farmacie. O banală durere de cap îmi dădea o stare de nervozitate. Aveam de gând să iau o pastilă-două de algocalmin, deşi de obicei nu iau medicamente. Am coborât din maşină cu gândul să intru în prima farmacie care-mi apare-n cale. Am dat de două. În stânga sau în dreapta? Am ales-o pe cea din stânga, gândind că e mai bună. N-aş putea spune exact cum am făcut aprecierea.
Am deschis uşa şi, nici n-am trecut bine pragul, că o domnişoară blondă, cu ochi de căprioară, m-a întâmpinat. I-am spus ce-aveam pe suflet, în trei cuvinte: “Mă doare capul.” Desigur, mi-a arucat de pe buzele lăcuite până la refuz. (Desigur?… Cum vine asta?) Veniţi cu mine. Pe aici… Şi m-a condus, ca o matroană, printre rafturile pe care se destrăbălau creme, parfumuri, ciorapi, unghiere, oje, plasturi anti-tabac şi pamperşi. În tot acest timp, vlăjganul de la pază ne urmărea orice mişcare, molfăind, în silă, o ciungă.
Ajunsă în faţa tejghelei, lucioasa cu ochi mari m-a încredinţat unei alteia. Ruj mat, de data aceasta. Roşu aprins. Cu ochelari. Un pic trecută. Cu unghii lungi, french roz-somon. Cercel în unghie. Perfect! Aceeaşi întrebare: Cu ce vă pot ajuta? Îi spun: “Mă doare capul. Aş vrea două pastile de algocalmin, nu mai mult! Ştiţi, eu nu prea iau pastile…” Ea, măsurându-mă din spatele ochelarilor lăsaţi bătrâneşte pe vârful nasului, îmi spune: O să vă dau ceva mai bun. Şi, cât ai zice peşte, dispare ca o nălucă în spatele unei uşi.
După vreo 5 minute, farmacista căreia îi dădusem “comanda” se întoarce. Ţinea în braţe un maldăr de medicamente. Cutii lucioase, în tonuri vii, fiole, o sticluţă mov şi nişte spirt. Şi, luând câte-o cutie-n mână, începu, bătând pe casă… Aveţi aici Nurofen, Vitamina C, cu portocală sau lămâie? Vă dau cu portocală. E nouă. Sirop de tuse. E seacă sau uscată? Şi aspirină. Tamponată. Poate aveţi probleme cu stomacul.
După ce
