Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul proiect de lege privind imigraţia dezbină clasa politică franceză

Publicat in rfi, joi 3 februarie 2011 ·

Senatorii francezi au început să examineze noul proiect de lege privind imigraţia, un text deja adoptat de deputaţii de la Paris.

Acest document, al 5-lea din 2002 încoace, prevede, în particular, măsuri mai dure pentru imigranţii clandestini. Guvernul riscă să fie pus însă în dificultate.

Executivul parizian a primit deja cel puţin un avertisment de la senatori. Grupul centriştilor a decis că nu va vota amendamentul ce prevede retragerea naţionalităţii franceze acordată unor străini care au comis anumite fapte grave. Cum conservatorii din UMP nu deţin majoritatea în camera superioară a parlamentului francez, această dispoziţie nu va fi adoptată. Ea se referă la francezii de origine străină deveniţi cetăţeni francezi de mai puţin de zece ani şi care au ucis un membru al forţelor de ordine sau un magistrat. În opinia centriştilor, o astfel de prevedere legală ar crea cetăţeni francezi de două categorii, inegali în faţa legii, lucru contrar declaraţiei universale a drepturilor omului.

Senatorii socialişti, cei mai numeroşi şi cei mai vehemenţi adversari ai noului proiect, denunţă de partea lor un text „stigmatizant şi care atentează la libertăţile publice”.

Trebuie precizat că acest proiect examinat acum de senatori a fost deja adoptat de deputaţi în octombrie anul trecut. Precizare utilă dacă nu uităm că, cu puţin timp înainte, preşedintele Nicolas Sarkozy ţinuse un discurs foarte dur axat pe securitate, pe înăsprirea măsurilor împotriva clandestinilor şi a francezilor de origine străină.

Textul iniţial a fost redactat de fostul ministru al imigraţiei, Eric Besson, el urmând să fie acum finalizat de Brice Hortefeux de când politica migratorie a trecut la ministerul de interne. Este vorba de a 5-a lege privind imigraţia din 2002 încoace, şi această dată are valoarea ei întrucât ea coincide cu sosirea la interne a lui Nicolas Sarkoz

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu: „Programul Rabla trebuie RELUAT. Stimulează producția autohtonă de automobile”

Gandul acum 45 minute
Sorin Grindeanu, liderul interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, a precizat marți seară, la Antena 1, că Programul Rabla trebuie reluat. „Azi (marți, 15 iulie-n.r.) am primit o informare legată de Programul Rabla. E de vreo 120 de mil

Vicepremierul Tanczos Barna, întrebat când vor creşte din nou salariile şi pensiile: Văd posibilă o indexare undeva în a doua parte a anului viitor. Dar România are nevoie de cel puţin un an pentru reaşezarea echilibrului fiscal-bugetar

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vicepremierul Tanczos Barna a declarat că măsurile de îngheţare a salariilor şi pensiilor sunt temporare şi că vede o posibilă indexare în a doua parte a anului viitor, în cazul în care România se ec

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 6 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum o ora
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 40 minute
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 3 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 3 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 5 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Vremea

București
acum

26°
mar.

20°/33°
mie.

18°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
Iasi
acum

24°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/32°
mie.

20°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°