Executivul a adoptat, în şedinţa de miercuri, Ordonanţa de urgenţă pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, precum şi Hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei.
„Guvernul va sprijini înfiinţarea a cel puţin 1.100 de firme de către tineri întreprinzători”, a anunţat primul-ministru Emil Boc, precizând că sprijinirea mediului de afaceri şi a întreprinzătorilor reprezintă o prioritate pentru Executiv.
Acesta a menţionat că Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru IMM acordă alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 10.000 euro. Se acordă garanţii de stat până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar nu mai mult de 80.000 euro, prin intermediul Fondului de Garantare. „Nu înseamnă că întreprinzătorul va primi bani cash cu care poate face ce vrea. Banii vor fi alocaţi într-un cont din care pot fi plătite cheltuieli eligibile, pe bază de factură”, a menţionat premierul.
O altă facilitate de sprijinire a tânărului întreprinzător, adoptată prin actul normativ de miercuri, este cea potrivit căreia cheltuielile de asigurări sociale datorate de angajatori sunt scutite pentru veniturile a cel mult 4 salariaţi – dar nu mai mult de echivalentul salariului mediu brut pe economie din anul anterior, pentru fiecare salariat.
Facilităţile se aplică pentru tinerii debutanţi în afaceri, de până la 35 de ani, care nu au mai deţinut calitatea de acţionar sau asociat în vreo firmă şi au un plan bun de afaceri cu care să obţină un punctaj cât mai mare la aplicaţia online.
„Microîntreprinderea poate fi înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi. Microîntreprinderea trebuie să aibă în obiectul d