După doi ani de negocieri, discuţii şi analize pe rezultate, FMI a recunoscut în mod public că nu se poate avea încredere în guvernul Boc. Oficialii Fondului le-au cerut experţilor români de la Finanţe să nu mai calculeze deficitul bugetar după metoda "cash", ci după ESA 95, folosită de UE. Adică guvernul va trebui să includă în calculele privind deficitul şi angajamentele de plată, respectiv se vor lua în calcul şi arieratele. Evident, experţii FMI ar fi trebuit să îşi dea seama de la bun început că echipa premierului Boc va profita de portiţa arieratelor pentru a se încadra, mai tot timpul la limită, în ţinta de deficit bugetar stabilită.

Altfel spus, în loc să forţeze guvernul să taie din cheltuieli sau să mărească veniturile, Fondul a stat şi s-a uitat cum statul român a amânat luni de zile plata unor facturi de sute de milioane de euro către mediul privat, falimentând firme şi contribuind şi mai mult la creşterea şomajului. Întrebarea evidentă este de ce Fondul nu a taxat guvernul pentru că a sugrumat mediul de afaceri cu arierate. Un alt lucru de neînţeles este şi cerinţa expresă de liberalizare a pieţei gazelor naturale.

Evident, interesele Fondului în această problemă sunt insignifiante faţă de cele ale CE, ţinând cont de potenţialii beneficiari ai acestei decizii, care sunt marile grupuri energetice europene prezente în România. O poziţie similară, la fel de neavenită şi de agresivă, a fost şi cea privind aplicarea OUG 50. Nu este vorba despre calitatea ordonanţei şi despre efectele ei, ci despre faptul că Fondul, CE sau Banca Mondială nu au niciun drept să intervină în astfel de lucruri. Până şi oficialii acestor instituţii au subliniat de fiecare dată că urmăresc doar respectarea unor cifre şi că felul în care are loc acest proces ţine exclusiv de Bucureşti.

Nimeni nu poate spune că ideile de bază impuse de FMI privind pensiile, salarii