Zimbabwe ar putea primi un cadou neaşteptat: investiţii de 10 miliarde de dolari din partea Beijingului. Banii ar putea fi o adevărată gură de oxigen pentru economia ţării. Tapiwa Mashakada, ministrul Economiei din Zimbabwe, care s-a întâlnit cu oficiali ai Băncii Chineze de Dezvoltare, a declarat că investiţiile chineze vizează domenii precum mineritul şi agricultura.
Aceşti bani ar putea reprezenta o gură de oxigen pentru economia acestei ţări aflată în dificultate de câţiva ani. Suma ar dubla produsul intern brut al ţării care se aşteaptă să ajungă anul acesta la 6 miliarde de dolari, faţă de aproape 4 cât a fost anul trecut. Regimul de la Harare, condus de „nemuritorul" preşedinte Robert Mugabe, aflat de 34 de ani la conducerea ţării, spune că infuzia de capital va ajuta statul să crească producţia de aur de la 8,3 tone în 2010, la 1, 3 tone în 2011, iar producţia de porumb, de la 1,3 milioane de tone anul trecut, la 1,5 milioane de tone anul acesta. China este interesată de această ţară deoarece deţine cea de-a doua rezervă de platină din lume şi importante cantităţi de diamante. Beijingul vrea să dezvolte aici industria minieră, agricultura, infrastructura şi tehnologia informatică şi de comunicaţii. Sunt şi voci care spun că anunţul făcut de autorităţile de la Harare ar avea scopul de a capta atenţia investitorilor occidentali care se vor gândi dacă să mai stea deoparte şi să piardă teren în faţa Chinei. Citiţi şi: 13 poveşti pe care nu le ştiaţi, din Cecenia în Cuba
FOTO "Diavolul" poartă gri. Cum se îmbracă cei mai cunoscuţi dictatori
Trevor Ncube, editor al ziarului din Zimbabwe „Newsday" este sceptic în privinţa sumei, care i se pare prea mare. El atrage atenţia că acest ajutor nu este unul umanitar, ci este unul din interes. Guvernul de coaliţie format între Mugabe şi premierul Morgan Tsvangirai în 2009, a adus oarecare stabilitate ec