În lumea actuală, serviciile de informaţii au o dilemă: pe de-o parte, îşi doresc o transparenţă cît mai mare, aşa încît să le fie cît mai uşor să afle date despre alţii, pe de altă parte, se tem că transparentizarea le va îngreuna păstrarea propriilor secrete. Depinde de unde vezi lucrurile, pe ce latură a baricadei te situezi.
Ce se cîştigă pe o parte se poate pierde pe cealaltă. E evident că informatizarea la nivel global a produs schimbări în munca serviciilor de informaţii. Experţii în spionaj se bucură nespus de această informatizare. Numai de pe Facebook, de exemplu, pot afla o mulţime de informaţii despre o persoană pe care o au în atenţie. Aceiaşi experţi spun că serviciile interne de securitate sînt fericite de cînd sistemele de date clasificate au devenit centralizate. Celor care au ca obiectiv paza unor informaţii secrete li se pare că au posibilităţi mai bune de control, că pot şti întotdeauna unde, cine şi cum a accesat anumite date. Paradoxal însă, şi serviciile de spionaj se bucură de cînd aceste baze de date sînt integrate şi centralizate. Pentru că toată informaţia e la un loc. Ei ştiu că, şi dacă acel sistem informatic centralizat e infailibil în sine, omul care-l operează e totdeauna vulnerabil. Poate fi cumpărat sau convins.
Situaţia cea mai recentă care poate fi dată drept exemplu – spun experţii în intelligence – e Wikileaks. Într-un sistem mai vechi, un individ ca Bradley Manning (cel suspectat că a dat informaţiile clasificate diplomatice americane site-ului Wikileaks) n-ar fi putut să aibă acces la 254 de mii de documente secrete. Dacă se lucra secvenţial, ca pe vremuri, el ar fi putut scoate şi vinde cel mult zeci sau sute de asemenea documente.
Cum apreciază însă insiderii sistemelor de informaţii importanţa informaţiilor publicate de Wikileaks? În primul rînd, ei remarcă la fel ca şi jurnaliştii că e foarte greu de
