Uneori, istoria are plăcerea sadică de a se juca sarcastic cu cei mai puternici dintre muritori. Uneori, e bine să ne amintim asemenea poveşti fabuloase. În 1961, Hruşciov era în apogeul puterii sale. Era anul în care aproba construirea Zidului berlinez, anul în care anunţa lumii, cu mîndrie, că URSS detonase o bombă cu hidrogen de 58 de megatone – nici pînă azi, nimeni nu a mai detonat vreodată o bombă mai puternică, iar Hruşciov glumea spunînd că URSS putea şi mai mult, dar redusese forţa bombei, ca să nu spargă chiar toate geamurile din Moscova, poligonul fiind situat la Cercul Polar –, era anul în care URSS sfida China şi savura propagandistic isprava cosmică a lui Gagarin.

DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun România altfel. Impresii Răzbunare şi pace1961 este şi anul celui de-al XXII-lea Congres al PCUS. Lucrările decurgeau normal, ca la carte. Miile de delegaţi se comportau foarte bine. Hruşciov, care se urcase în fruntea partidului cu faimosul Raport Secret din 1956, în care învinsese memoria lui Stalin, avea, totuşi, o problemă. Nu politică, ci simbolică. Stalin îşi dormea somnul etern în mausoleul de lîngă Kremlin, alături de Lenin, acolo unde fusese depus, cu fast antic, în 1953. Printre sutele de vorbitori la Congres, a fost înscrisă şi bătrîna activistă Dora Abramovna Lazurkina. Îi fusese apropiată şi devotată lui Lenin de foarte tînără, încă din 1902, pe cînd avea doar 18 ani. În timpul marii prigoane staliniste din 1937, a ajuns în lagăr. A fost eliberată abia după Congresul din 1956, cel cu faimosul Raport Secret. Lazurkina şi-a început vorbirea spunînd că a rezistat aproape 20 de ani în Gulag doar pentru că Lenin a fost mereu cu ea, în mintea ei, în sufletul ei. De dincolo de moarte, Lenin personal o susţinuse, o încurajase, o protejase, îi spusese mereu că ea, cea din lagăr, este adevărata bolşevică, şi nu Stalin. Congresul e