Într-o discuţie recentă cu ambasadorul unei importante ţări europene am încercat să aflu ce aşteaptă statele care se opun intrării României în spaţiul Schengen, concret, ca demonstraţie a unui angajament solid în combaterea corupţiei? Mai direct: atâta timp cât este evident că România nu va reuşi să coboare corupţia la un nivel comparabil cu cel din vestul Europei mai devreme de câteva zeci de ani, care sunt, realist vorbind, aşteptările pe termen scurt ale Uniunii? Ce ar trebui să facă începând de mâine statul român pentru a-şi dovedi buna credinţă şi a convinge că s-a apucat serios de treabă?

Ambasadorul a recunoscut că nu există răspunsuri simple la aceste întrebări şi că provocarea numărul unu pentru Ungaria, ţara care deţine preşedinţia Uniunii Europene va fi exact stabilirea unui set de criterii de referinţă, măsurabile, transparente, după care să fie judecată performanţa României.

Ce ar putea intra în acest "benchmark"? Numărul de condamnări pentru corupţie? Numărul celor trimişi în judecată? Numărul de anchete începute de DNA? Numărul demnitarilor sau funcţionarilor publici arestaţi? Numărul poliţiştilor investigaţi de Direcţia Generală Anticorupţie? Valoarea sumelor recuperate la buget? Numărul camioanelor cu marfă de contrabandă reţinute la frontieră? Numărul de contrabandişti prinşi? Numărul de vameşi arestaţi?

Ambasadorul nu avea un răspuns, pentru că încă nu există unul, el urmând a fi dat cât de curând de experţii care vor elabora criteriile de evaluare. La finalul întrebărilor mele insistente a menţionat totuşi un aspect cât se poate de concret, menit să susţină criticile pe care România le primeşte de la statele care o vor cât mai târziu în Schengen: nu vedeţi că subiectul anticorupţiei a dispărut aproape de tot de pe agenda politică?

Aşa era. Acum două săptămâni, când a avut loc discuţia în cauză, mult mai proaspete ne erau î