Frăţia Musulmană, principalul grup de opoziţie din Egipt, nu are ambiţii la preşedinţia ţării, a declarat un membru de la conducerea grupării pentru Al-Jazeera, potrivit Reuters.
Mohammed el-Beltagi a declarat că reprezentanţii guvernului care au invitat Frăţia la negocieri pentru reformarea politică au sugerat că grupul, care este interzis oficial, va primi recunoaştere oficială ca partid.
"Suntem gata să negociem după finalul regimului Mubarak", a afirmat Mohammed el-Beltagi, adăugând că guvernul "flirtează" cu grupul. "Am spus clar că nu avem ambiţii să candidăm la preşedinţie, sau să obţinem posturi într-un guvern de coaliţie", a menţionat acesta.
F. A. Frăţia Musulmană, principalul grup de opoziţie din Egipt, nu are ambiţii la preşedinţia ţării, a declarat un membru de la conducerea grupării pentru Al-Jazeera, potrivit Reuters.

F. A.