La Bursa din Sibiu, finalul saptamanii a evidentiat o stare de prudenta a participantilor, cu efecte asupra plasamentelor realizate. Numarul contractelor s-a redus in aceasta sedinta, pana la ora 17:15 fiind incheiate aproximativ 1.800, cu o valoare de peste 11 milioane de lei. Scaderea lichiditatii a venit in contextul in care volatilitatea s-a micsorat si, odata cu ea, si terenul de manevra al speculatorilor.
In primele patru sedinte din februarie au fost incheiate circa 15.000 de contracte futures cu o valoare de aproape 81 milioane lei. DESIF5 a fost cel mai solicitat produs cu aproximativ 7500 contracte, urmat de DEDJIA_RON cu aproape 600 respectiv de derivatul pe actiunile Fondul Proprietatea cu peste 900 contracte.
Pe segmentul financiar scaderea ritmului de tranzactionare de vineri 4.02 s-a inregistrat pe fondul reducerii culoarelor de pret dintre cotatiile minime si maxime. Totusi, speculatorii care au tranzactionat pe termen scurt (scadenta martie) au avut parte de o intoarcere a pretului DESIF5 care, dupa ce a stat pe plus de la deschidere si pana in jurul orei 16:00, a trecut apoi pe minus. Dupa acest moment, pretul activului mentionat nu a avut o directie clara fluctuand pe plus/minus. La ora 17:15 cotatia DESIF5 pe scadenta martie se cifra la 4,4095 lei, in urcare cu 0,32%. Pentru iunie, cotatia DESIF5 crestea tot cu 0,32%, dar pe un volum redus. Numarul total al contractelor DESIF5 era, la ora mentionata, de 914, derivatul in discutie mentinandu-se cel mai lichid de pe piata.
In conditiile in care, pe piata suport, investitori si-au pierdut din entuziasmul initial fata de actiunile Fondul Proprietatea, si numarul contractelor futures de la Sibex pe acestea a scazut. Cu o ora si jumatate inainte de inchiderea sesiunii, numarul contractelor DEFPR era de doar 51. Participantii au estimat o evolutie negativa a pretului p