Începând de miercuri, trei echipe de jurnalişti români plecaţi în Egipt, pentru a acoperi unul dintre cele mai fierbinţi subiecte externe din ultima perioadă, au fost reţinute şi hărţuite de reprezentanţi ai autorităţilor de la Cairo. La o primă vedere, nu este nimic “ieşit din comun”, având în vedere că şi alte echipe de jurnalişti, preponderent occidentali şi, în special, americani, au trecut prin situaţii similare, dacă nu chiar mai dificile. Cu toate acestea, trebuie remarcat un lucru foarte important. De cele mai multe ori, jurnaliştii români au intrat chiar în mijlocul mulţimii pentru a filma şi relata evenimentele, spre deosebire de cei ai marilor companii de presă occidentale, care se folosesc de corespondenţi locali sau freelanceri (care îşi riscă viaţa pe bani buni). În timp ce jurnaliştii de la Bucureşti erau sub ploaia de pietre, televiziunile occidentale aveau camere de luat vederi instalate la înălţime, la adăpost, de unde emiteau în direct. Trebuie luat în calcul şi felul în care au prezentat, încă de la început, televiziunile româneşti evenimentele de la Cairo: revoluţie, poporul oprimat care iese în stradă, dictatura lui Mubarak, setea de democraţie etc. Bineînţeles, chiar dacă şi presa occidentală a făcut o paralelă, e foarte importantă referirea la regimul Ceauşescu care a fost vehiculată masiv în media românească, în timpul nenumăratelor ore de dezbateri televizate. Deşi pare ciudat, prezenţa jurnaliştilor români ar putea să deranjeaze foarte mult serviciile secrete egiptene aservite lui Hosni Mubarak. Nu este vorba despre faptul că spun că sunt din România, ţara care l-a îndepărtat de la putere pe Ceauşescu prin violenţă. Ci despre faptul că imaginile şi relatările lor din mijlocul participanţilor la evenimente ar permite altor servicii, din terţe ţări, să identifice anumiţi agenţi (egipteni sau nu), implicaţi direct. Şi, nu în ultimul rând, meri