Fără ambiguitate, nu există poezie. Dar nici fără talent. Un personaj (p. 5) destul de imprecis, numit când domnul Clau, când Clovny, primeşte în dar un băieţel de celuloid, din aceia care ornează uşile toaletelor. În chip firesc, băieţelul face pipi.

În chip nefiresc, are o pipă-n gură. (p. 8), Personajul se-ndrăgosteşte urmând cele şase trepte ale algoritmului (p. 12), suferă, neprovocat, o decepţie, apoi se-ndrăgosteşte din nou, de data aceasta de o copilă, căreia-i dăruieşte, pe post de inel de logodnă, băieţelul de celuloid (p. 23). Urmează obişnuitele necazuri de iubire, căci copila e înrudită, vezi bine, cu Lolita lui Nabokov şi cu Anabel Lee a lui Poe (p. 25). Speriată de tragedia unui fluture cap de mort rătăcit în plină zi în parcul Crângaşi, fata scapă pe jos talismanul, care se face, evident, ţăndări (p. 29). Scenariul e de basm: ca s-o liniştească, domnul Clau îi promite, pe rând, toate minunile lumii, ajungând, în cele din urmă, la singura care-i poate îndupleca lacrimile: o pipă cum nu s-a mai văzut (p. 30). Fără-ndoială, aşa ceva nu poate exista decât într-un ipotetic Oraş al Pipelor (p. 32). De negăsit, acesta, decât pe o hartă pentru care protagonistul plăteşte bani grei unei vrăjitoare puse pe ajustări faciale. Lipsită de farmece, măcar farmec să aibă (p 33). Doar că între timp, micuţa se stinge, uitată de toţi, dar mai ales de povestitor, pe o bancă, în acelaşi nefericit parc Crângaşi (p. 34). De-acum, aflarea pipei devine, pentru Clovny, o datorie de onoare. O tranşează pe micuţă, atât cât să încapă-ntr-o valiză, şi-o ia cu el în lunga călătorie. Cu poliţia pe urme, se ascunde într-un tomberon şi înfruntă, de pe meterezele acestuia, asediul câtorva legiuni de fructe. (pp. 38-39). Iese destul de şifonat din masacrul acesta frugal, dar iese, datorită unor pungi de cafea înaripate care-l poartă în zbor până-ntr-un oraş straniu în c