Parlamentul European a solicitat, într-o rezoluţie adoptată joi, ca lupta împotriva tuberculozei să fie inclusă în Strategia Europa 2020.
Rezultatele cercetării europene ar trebui să poată avea un impact pozitiv în ţările în curs de dezvoltare, unde se înregistrează cea mai mare mortalitate din această cauză, spun deputaţii europeni. Adoptată cu 578 de voturi în favoare, 9 împotrivă şi 52 abţineri, rezoluţia subliniază rolul pe care UE îl poate juca în realizarea Obiectivelor ONU de dezvoltare ale mileniului, prin “oprirea şi începerea inversării tendinţei” de răspândire a tuberculozei până în 2015. Chiar dacă au fost înregistrate progrese, boala cauzează încă aproape 2 milioane de decese pe an, mortalitatea fiind ridicată mai ales în ţările în curs de dezvoltare şi în rândul persoanelor care suferă de HIV / SIDA. Potrivit datelor statistice ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în România se înregistrează 110 de cazuri de tuberculoză la 100 000 de locuitori, media europeană fiind de 39 de cazuri/100 000. Deputaţii subliniază rolul central care poate fi jucat de Iniţiativa de Vaccin Împotriva Tuberculozei (TBVI), o organizaţie europeană sprijinită de UE, dar gestionată independent, care dezvoltă noi vaccinuri cu scopul de a le face accesibile în întreaga lume, la preţuri acceptabile. Munca TBVI ar trebui să fie inclusă în funcţionarea practică a Strategiei Europa 2020, se menţionează în rezoluţie. Eforturile de cercetare farmaceutică sunt de asemenea necesare pentru a lupta împotriva bolilor neglijate, care afectează în general ţările în curs de dezvoltare, se adaugă în textul votat de Parlament.
Parlamentul European a solicitat, într-o rezoluţie adoptată joi, ca lupta împotriva tuberculozei să fie inclusă în Strategia Europa 2020.
Rezultatele cercetării europene ar trebui să poată avea un impact pozitiv în ţ