Pe lângă „Lecţia", şi în acest sfârşit de săptămână, teatrul le-a pregătit iubitorilor de artă, încă două reprezentaţii de excepţie. Piesele „8 Femei", „Lecţia" şi „Sufletul. Puncte de veghere" se joacă în weekend. Primele două se vor juca în Sala Studio, iar „Sufletul. Puncte de veghere" va fi prezentat în Sala Mare a teatrului.
„8 Femei" de Robert Thomas, în regia lui Radu Nichifor prezintă povestea unei crime. Capul unei familii bogate este descoperit mort în patul său, înjunghiat, iar ucigaşul se pare că nu poate fi decât una dintre cele opt femei prezente în casă.
Pe parcursul investigaţiilor, fiecare dintre cele opt va avea o poveste de spus, iar secretele care vor ieşi la iveală vor adânci şi mai mult misterul fiindcă toate opt sunt suspecte cu un mobil întemeiat.
Cu o distribuţie exclusiv feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepţionale partituri actoriceşti, opt personaje complexe aşteptând voci puternice care să le rostească angoasele şi să le joace destinul. Spectacolul se joacă la Sala Studio vineri şi sâmbătă de la orele 18.00.
Duminică, piesa „Lecţia"
Piesa „Lecţia" de Eugen Ionesco în regia brăileanului Ciprian Nicolăiasa relatează povestea unei eleve dornice să înveţe cât mai multe, de aceea merge să ia lecţii în particular în casa unui cunoscut profesor.
Dar ceea ce trebuia să fie o lecţie normală se transformă într-un adevărat coşmar, în momentul în care eleva devine victima profesorului.
"Puţin abilul profesor, timid şi nesigur la începutul piesei, reuşeşte treptat să-şi elibereze demonii, sexual sau mental, spiritul său eliberează energii nebănuite. Neputinţa de a ne elibera total, de a renaşte, este o constantă umană. Lecţia finală este purificatoare, soluţia finală este moartea şi totul pare fără de sfârşit, ca într-un imens şi trist carusel, al întâmplărilor zilnice", se arat