Alexăndreanul de 22 de ani, student la Drept în ultimul an, este instructorul trupei de street-dance „2DaysCrew” care a câştigat locul întâi la concursul naţional „ Talent Show”. Tânărul este autodidact şi a învăţat singur mişcările de dans.
Silviu îşi aminteşte că a fost pasionat de dans încă de la vârsta de 4 ani. „ Mi-a plăcut dansul de mic. Nu m-au dus părinţii la cursuri de dans, am învăţat singur, dansam prin casă. Pe la 13 ani, am început să merg la chefuri cu fratele meu mai mare şi dansam pe la toate petrecerile”, povesteşte Silviu. Tânărul, mare admirator în adolescenţă, al lui Michael Jackson, îşi aminteşte că a învăţat singur mişcările de dans al idolului său.
A format prima trupă de dans în clasa a VI-a. „ Împreună cu nişte vecini au făcut în clasa a VI-a o trupă de dans. Era o trupă de breakdance , inspirată de trupa în mare vogă atunci, Simplu. Nu aveam o locaţie specială pentru repetiţii, repetam pentru unde apucam, pe acasă, la şcoală. A durat cam un an , după care nu am mai continuat”, povesteşte Silviu. A continuat însă să iubească dansul şi să înveţe figuri noi. „ Toată lumea mă încuraja să fac ceva cu dansul, că am talent, dar la vârsta aia, în şcoala generală şi în liceu, m-am ocupat mai mult de şcoală, dansul fiind doar un hobby”, mai spune Silviu.
Coregraf şi manager
După liceu, Silviu a vrut să urmeze o carieră în poliţie, s-a pregătit pentru Academia de Poliţie, dar a ratat admiterea şi s-a înscris la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Spiru Haret, filiala Alexandria. „ În 2009 am fost rugat de nişte prieteni, care aveau o trupă de streetdance, să fiu coregraful lor. Mă ştiau de mult, ştiau că îmi place să dansez şi să creez figuri de dans şi am acceptat. Aşa a luat fiinţă trupa „ 2DayCrew”. De atunci m-am ocupat de coregrafia lor”, spune Silviu.
Ceea ce a început mai mult la un hobby în 2009,