Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de fotbal din Italia a hotărât să-l suspende patru etape pe fundaşul Cristian Chivu, după ce acesta l-a lovit cu pumnul în faţă pe jucătorul lui Bari, Marco Rossi, în partida pe care echipa internaţionalului român, Inter Milano, a câştigat-o joi seară, scor 3-0.
Comisia de Disciplină a analizat probele video ale partidei şi a decis să-l suspende pe Cristian Chivu pentru următoarele patru meciuri din Serie A, susţinând că "gestul jucătorului lui Inter, ce a avut loc în afara acţiunii de joc, a fost evident intenţionat", fiind încadrat la "comportament violent".
Cristian Chivu nu va putea fi folosit de tehnicianul brazilian Leonardo în următoarele patru etape din Serie A, când Inter urmează să întâlnească pe AS Roma, Juventus, Cagliari şi Sampdoria.
F. A. Comisia de Disciplină a Ligii Profesioniste de fotbal din Italia a hotărât să-l suspende patru etape pe fundaşul Cristian Chivu, după ce acesta l-a lovit cu pumnul în faţă pe jucătorul lui Bari, Marco Rossi, în partida pe care echipa internaţionalului român, Inter Milano, a câştigat-o joi seară, scor 3-0.

F. A.