Am primit de la d-na Maria Cogălniceanu o carte intitulată nepretenţios, mai degrabă tehnic, Reîntoarceri. Semnături celebre pe documente de arhivă (Ed. Zeit, 2010).
Conţine comentarii la câteva texte istorico-literare inedite (acte de stare civilă, scrisori, memorii către primării), extrase din arhive publice sau deţinute de autoare în colecţia sa. M-au interesat în chip special aceste documente prin faptul că aproape toate ne transportă în lumea Brăilei de odinioară, printre oamenii care au populat oraşul sau au pornit de acolo. Nu fac un secret din legăturile mele afective cu acea lume.
Confratele Teodor Vârgolici, brăilean ca şi mine (dar încă mai vechi!), însoţeşte cartea d-nei Cogălniceanu cu o recomandare plină de căldură, cu atât mai preţioasă pentru autoare cu cât vine de la el, eminent om de carte, istoric literar şi editor. Vorbeşte acolo despre orizontul larg intelectual al autoarei, despre „spaţiul danubian” din care provine, ilustrat de personalităţi pentru care d-na Cogălniceanu manifestă o reală „comuniune spirituală” şi a căror imagine o îmbogăţeşte prin noile documente oferite. Poate că acest sentiment al „comuniunii”, adaug eu, o conduce pe d-na Cogălniceanu către unele inflamări stilistice dar important este ce anume ne aduce la cunoştinţă. A întreprins cercetări în spaţii încă neumblate ale istoriei literare sau umblate puţin. A scotocit arhivele, bibliotecile brăilene şi din ţară, vechile colecţii, comparând şi verificând, strângând la un loc date care împreună spun un lucru iar separat altceva. A plecat uneori de la simple impresii, supoziţii, de la o afirmaţie a cuiva făcută întâmplător, simţind însă că acolo poate exista un temei, ceva ce poate fi confirmat producând documente.
Să luăm cazul ascendenţei brăilene a familiei Steinhardt, despre care N. Steinhardt a vorbit în treacăt în Jurnalul fericirii,
