Executivul va lua o decizie în privinţa eliminării subvenţiilor la încălzire în primăvara acestui an, după ce strategia de dezvoltare a sistemului de termoficare va fi finalizată, a declarat vineri premierul Emil Boc, întrebat dacă îşi va respecta angajamentul din înţelegerea cu FMI.
Discuţia a avut loc în contextul angajamentului autorităţilor de a elimina subvenţiile la încălzire pentru a se încadra în ţinta de deficit bugetar de 4,4% din PIB.
“Vom discuta după finalizarea strategiei privind termoficarea, în primăvara acestui an”, a spus Boc.
Autorităţile au inclus în scrisoarea de intenţie din august 2010 că subvenţiile să fie eliminate, însă după scandalul declanşat în privinţa potenţialelor scumpiri, Boc a dat înapoi şi a alocat subvenţiile şi pentru iarna 2010-2011.
Guvernul vrea să acorde, în schimb, banii doar persoanelor cu venituri reduse.
Jurnalul Naţional a prezentat recent un document al Primăriei Bucureşti, prin care aceasta anunţa că ar fi de acord la scumpirea gigacaloriei de la preţul actual de 124 de lei cu TVA la 200 sau 250 de lei fără TVA din aprilie. Documentul menţionează că în aceste condiţii unul din doi bucureşteni nu îşi va mai putea permite să plătească factura la căldură.
“La nivelul anului 2011, factura nu este suportabilă pentru 50% din gospodăriile din Bucureşti”, scrie în raport. Iar la nivelul anului 2022, până când se face calculul, se aşteaptă ca tariful să nu fie suportabil pentru 55% din locuinţe. Potrivit Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), 30% din populaţia Capitalei câştigă peste venitul mediu; 10% câştigă venitul minim, iar 60% între cel minim şi cel mediu. ELCEN Bucureşti este cel mai mare producător de energie termică din ţară, asigurând aproximativ 40% din consum (6 milioane de gigacalorii) şi aproape 13% din electricitatea produsă în România (6,759 TWh). Societatea asigură căldura şi a