Gerul din ultima perioadă a lăsat doar Dunărea fără pod de gheaţă, în rest totul s-a transformat într-un imens patinoar înconjurat de stuf şi papură, spre nemulţumirea păsărilor care nu mai ajung la hrana lor preferată - peştele. Omul în schimb se descurcă. Copcile stau mărturie.

Am plecat din Tulcea spre Murighiol dimineaţă, pe drumul recent reabilitat.

Facem primii paşi pe gheaţă, încet, întâi temători mai ales după ce sub picioarele noastre se aud vaietele lacului, dar ni se spune că e semn bun, că se strânge gheaţa de la ger, nu cedează.

Pe gheaţă

Prima regulă când mergi la pescuit la copcă este să verifici grosimea gheţii. Aşa am aflat că am fost ales ca deschizător de drum nu ca o onoare, ci din motive tehnice. „Dacă te ţine pe tine la peste o sută de kilograme putem trece şi noi fără probleme!”, glumeşte cam serios Sorin Florea, patronul unei pensiuni din Murighiol împreună cu care am plecat pe canalele îngheţate.

„În primul rând trebuie să nu uitaţi termosul cu ţuică fiartă, apoi trebuie să vă echipaţi bine, apoi ar mai fi necesar şi nişte vin roşu, dacă mai aveţi un termos ar fi bun“, spune Trofin, un localnic.

Din când în când gheaţa mai trosneşte şi atunci îţi vine să o iei la fugă spre mal însă localnicii ne liniştesc. „S-au jucat unii ieri şi cu Dacia pe aici, se dădeau mari cu maşina pe lac“, râd pescarii înveteraţi de noi.

După atătea termosuri ne dăm seama că ne-ar trebui şi undiţe, însă acestea apar imediat din stuf, acolo unde le pitise Trofim la ultima partidă de pescuit. Surprinzător, pentru cei obişnuiţi cu sculele sofisticate de multe milioane, undiţele noastre sunt rustice- un băţ scurt de stuf, o plută din papură, nailon, plumb şi un cârlig micuţ în care înfigem un cărăşel adus de acasă“, povesteşte un om al locului.

Nici nu aruncăm bine undiţele în apă că Sorin scoate o ştiucă şi începe distracţ