Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandra Răuţă este campioana dansului sportiv

Publicat in Adevarul, vineri 4 februarie 2011 ·

Împreună cu partenerul şi soţul său a cucerit numeroase trofee iar acum împărtăşeşte din experienţa sa şi celor care se află la începuturile cariere, din postura de antrenoare.

Şi-a făcut debutul în lumea dansului în urmă cu 12 ani, la o şcoală de modeling din Capitală, dar unde se desfăşurau în paralel şi cursuri de dans sportiv.

Iniţial a fost doar un hobby pentru Alexandra, dar odată cu trecerea timpului şi încurajată de antrenorul său au început să vină şi rezultatele iar pasiunea s-a transformat în profesie.

„Nu cred că există fată căreia să nu îi placă să danseze, mai greu sunt băieţii de convins. Chiar îmi plăcea la nebunie să dansez şi să cânt, dar până la urmă m-am axat doar pe dans. Făceam la început cam două- trei antrenamente pe săptămână, iar după doi ani am ajuns şi la cinci antrenamente pe săptămână", îşi aminteşte Alexandra Răuţă.

Odată cu progresele pe ringul de dans au crescut şi pretenţiile sale, alimentate de o permanentă dorinţă de autoperfecţionare. Astfel, pe lângă orele de la clubul de dans, a început să lucreze suplimentar, să facă şi ore particulare. Cea mai mare parte din timpul său era dedicat mişcării pe ritmuri muzicale, cu antrenamente zilnice.

Până la primul concurs au trecut şapte luni.

„Nu prea ştiam despre ce este vorba, atunci am avut ocazia să vedem ce înseamnă un concurs de dans sportiv, ceea ce ne-a ambiţionat şi mai tare. Am văzut atunci perechi mai bine pregătite decât noi şi ne-am zis că vrem şi noi să ajungem acolo unde sunt ceilalţi", ne-a mărturisit Alexandra.

Timpul a trecut şi a ajuns să aibă în spate o carieră de 12 ani pe ringul de dans, cu trofee câştigate la competiţii de prestigiu.

„Am avut clasări pe podium la diferitele clase valorice la care m-am aflat în timp: locul întâi la Campionatul Naţional pe formaţii standard şi latino, împreună cu alte şapte perechi, c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunţă noi taxe vamale pentru Canada, Mexic şi China

Mediafax acum 44 minute
Trump, care îşi va prelua funcţia la 20 ianuarie 2025, a declarat că va impune un tarif de 25% Canadei şi Mexicului până când acestea vor lua măsuri împotriva drogurilor şi a migranţilor care trec frontiera, într-o măsură care ar părea să încalce un

Cine este Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă

HotNews acum 10 ore
În vârstă de 55 de ani, Ilie Bolojan, noul președinte al PNL, era până de curând premierul dorit de aproape toate partidele politice: PSD, USR și PNL. După eșecul liberal în primul tur al alegerilor prezidențiale, Bolojan a preluat luni șefia interi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 9 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Calendar școlar 2024-2025. Când intră elevii și profesorii în vacanța de iarnă

Gandul acum 28 minute
Calendar școlar 2024-2025. Se apropie cu pași repezi vacanța de iarnă pentru elevi și profesori. În această perioadă, elevii vor beneficia de 18 zile libere, apoi se vor întoarce în bănci pentru cel de-al treilea modul al anului școlar. Iată cum ara

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 13 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

Joe Biden va participa la ceremonia de învestire a lui Donald Trump

News.ro acum 6 ore
Preşedintele american Joe Biden va asista la învestirea predecesorului şi succesorului său, Donald Trump, la 20 ianuarie, la Washington, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP. Anunţul intervine după ce republicanul refuzase să participe la învesti

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 8 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 8 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°