Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii cheltuie mai mulţi bani decât polonezii sau cehii în staţiunile austriece

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 februarie 2011 ·

Numărul românilor care au călătorit în Austria anul trecut a fost în scădere cu 4,4%, până la 261.000 de persoane, potrivit datelor de la Oficiul Naţional de Turism al Austriei în România. În ceea ce priveşte suma cheltuită, în medie fiecare român a lăsat 103 euro pe zi pe timpul verii şi 129 de euro iarna, mai mult decât a cheltuit un polonez, un ceh sau un ungur în staţiunile austriece, arată aceeaşi sursă. "Dată fiind situaţia economică dificilă de anul trecut, sunt uşurată să constat că am putut menţine scăderea numărului de români sub control", a declarat Gabriele Lenger, directoarea Oficiului Naţional de Turism al Austriei în România. În 2009, numărul vizitatorilor români în Austria era în scădere cu 13,6%, potrivit ei. Lenger a mai spus că cea mai căutată destinaţie de vară din Austria a fost Viena, urmată de Salzburg, Zell am See, Kaprun şi Graz. Pe de altă parte, în vacanţa de iarnă românii au ales, după Viena, staţiunile Kaprun, Sölden, Zell am See şi Bad Hofgastein. În total, Austria a primit anul trecut 33,4 milioane de turişti, mai mult cu 3,3% decât în anul anterior.

Numărul românilor care au călătorit în Austria anul trecut a fost în scădere cu 4,4%, până la 261.000 de persoane, potrivit datelor de la Oficiul Naţional de Turism al Austriei în România. În ceea ce priveşte suma cheltuită, în medie fiecare român a lăsat 103 euro pe zi pe timpul verii şi 129 de euro iarna, mai mult decât a cheltuit un polonez, un ceh sau un ungur în staţiunile austriece, arată aceeaşi sursă. "Dată fiind situaţia economică dificilă de anul trecut, sunt uşurată să constat că am putut menţine scăderea numărului de români sub control", a declarat Gabriele Lenger, directoarea Oficiului Naţional de Turism al Austriei în România. În 2009, numărul vizitatorilor români în Austria era în scădere cu 13,6%, potrivit ei. Lenger a mai spus că cea mai căutată destinaţie de vară

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul PNL Bogdan Huțucă - „Ilie Bolojan este, oficial, noul premier desemnat“

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul PNL Constanța, Bogdan Huțucă a transmis un mesaj după desemnarea lui Ilie Bolojan ca pim ministru al României. Deputatul PNL a menționat că are convingerea că un guvern condus cu seriozitate, decență și cu obiective clare de reformă poate

Un nou grup de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat a ajuns în siguranță în România

Ziua Constanta acum 5 ore
Încă 37 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri ai familiilor acestora au fost repatriați în această seară, ca urmare a eforturilor Guvernului. Potrivit unui comunicat al Guvernului României, cetățenii români și

Președintele Nicușor Dan și-a depus declarația de avere la Agenția Națională de Integritate. Conține o listă cu 400 de persoane, dar nu e publică

HotNews acum 8 ore
Șeful statului a precizat, vineri, într-o discuție informală cu jurnaliștii, că și-a depus declarația de avere și că în anexă au fost trecute cele 400 de persoane care l-au împrumutat în campania electorală pentru alegerile prezidențiale, informează

Grindeanu declară că noul Guvern ar putea fi învestit marți sau miercuri: „Eu cred că este dificil să avem luni”

Adevarul acum 4 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, 20 iunie, că România ar putea avea un nou guvern învestit în Parlament marți sau miercuri, estimând că este puţin probabil ca toate procedurile necesare să fie parcurse până luni.

Zeci de avioane israeliene au survolat spațiul aerian al Irakului, acuză ambasadorul Bagdadului la ONU. „O amenințare la adresa locurilor sacre”

HotNews acum 4 ore
Reprezentantul Irakului la Naţiunile Unite a declarat că 50 de avioane de luptă israeliene au încălcat, vineri, spaţiul aerian irakian cu puţin timp înaintea unei reuniuni a ONU privind conflictul dintre Israel şi Iran, relatează Reuters, preluată d

Restricţii de trafic din această noapte pe DN 1, la intrarea în Bucureşti. Se fac lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Otopeni

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier va fi restricţionat, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN 1, la intrarea în Bucureşti şi pe mai multe străzi din zonă, întrucât au loc lucrări pentru legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”

Putin: „Toată Ucraina este a noastră/ Locul în care calcă bocancul unui soldat rus este al nostru”

HotNews acum 6 ore
Președintele rus Vladimit Putin a susţinut că nu urmăreşte capitularea Ucrainei, ci doar recunoaşterea de către aceasta a noilor „realităţi de pe teren”, referire la recunoaşterea suveranităţii Rusiei asupra teritoriilor ucrainene ocupate. Putin a s

FOTO FACSIMIL A venit decizia din Spania! Verdictul EUIPO, după ce Gigi Becali a cerut să folosească marca „FCSB-Steaua”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
EUIPO (Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală) a respins cererea formulată de pentru a folosi marca verbală „ -Steaua”. Decizia mai poate fi atacată cu apel. Gigi Becali

Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a avut cea mai mare medie la Bacalaureat din Botoșani. Rata de promovabilitate este de 76,2% la nivelul județului

Botosani News acum 7 minute
Un elev de la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi a obținut cea mai mare medie la examenul de Bacalaureat înainte de contestații. Este vorba despre un elev de la profilul de Filologie, care a obținut media 9.98. Următoare medie, de 9.96, a fost obținu

Știri România O femeie a murit după ce și-a dat foc în plină stradă!

Ziua Constanta acum 13 ore
O femeie a murit după ce și-a dat foc, vineri, 20 iunie, la prânz, pe o stradă din orașul Petrila, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Deocamdată nu se cunoaște identitatea victimei. Incidentul a fost semnalat autori

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/31°
mar.

20°/34°
Iasi
acum

15°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/26°
lun.

15°/27°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

17°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/23°
lun.

18°/26°
mar.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/24°
lun.

14°/28°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/27°
dum.

12°/30°
lun.

15°/34°
mar.

18°/34°